Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

VIDEO Cadavrul unei femei a fost descoperit pe proprietatea reginei Marii Britanii

3 ianuarie 2012, 21:01 |  Autor: Noémi Varga | 

Cuvinte cheie: marea britanie. regina, elisabeta a II-a, cadavru, femeie, crima, descoperire, politie, web,

Poliţiştii au cercetat locul unde a fost descoperit cadavrul femeii FOTO: AFP

Poliţiştii au cercetat locul unde a fost descoperit cadavrul femeii FOTO: AFP

 

Cadavrul descompus al unei femei a fost descoperit chiar în Sandringham, unul dintre domeniile reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, situat în estul Regatului.

Potrivit BBC News, un localnic din Sandringham îşi plimba câinele într-o zonă a proprietăţii regaledin Sandringham unde accesul publicului este permis. Bărbatul a descoperit cadavrul la doar cinci kilometri de reşedinţa familiei regale, chiar în prima zi a noului an.


Reşedinţa familiei regale din Sandringham, proprietate din estul Marii Britanii FOTO: AFP

El a alertat, de îndată, poliţia care a demarat o investigaţie în acest caz. Potrivit primelor informaţii, anchetatorii au stabilit că este cadavrul unei femei şi că, cel mai probabil, nu este vorba de o moarte naturală sau accidentală, ci de o crimă.

Apropiaţii casei regale citaţi de AFP au declarat că, în momentul descoperirii trupului neînsufleţit al femeii, regina Elisabeta a II-a se afla chiar la reşedinţa din Sandringham, unde şi-a petrecut Revelionul împreună cu alţi membri ai Casei Regale.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Udrea s-a pupat lângă vâsc cu un fan la Predeal

    Ministrul Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, a fost surprinsă pe străzile din Predeal, în ...

    Pepsi s-a dat de gol: Mountain Dew poate dizolva cadavrul unui șoarece

    După ce un client a dat compania în judecată pentru că a găsit un șoarece în băutura sa, Pepsi ...

    Pistolarul din balcon cu tătic şef de vamă

    În noaptea de 30 spre 31 decembrie, un tânăr de 23 de ani a tras cu pistolul de la balconul unu ...

    VIDEO Un vulcan activ din Germania bagă în sperieţi Europa

    Vulcanul Laacher See situat în regiunea germană Renania-Palatinat, în inima Europei, ar fi pe c ...

    Top 10 candidaturi-caricaturi. Cele mai penibile personaje de pe scena politică

    Numeroase candidaturi cu iz de banc au marcat politica de după Revoluţie, unele dintre acestea ...

    Beizadele la volan: mereu moare cineva!

    Cazurile în care copiii de bani gata conduc bolizi de sute de cai-putere şi sfârşesc tragic pe ...

    Teo: „ Pentru mine, imaginea n-a contat“

    Fosta realizatoare TV Teo Trandafir (foto) a mărturisit că în anul 2011, în care s-a confrunta ...

    Stonehenge are un „strămoş“ cu 800 de ani mai bătrân

    Arheologii au găsit într-un arhipelag din Scoţia un templu mult mai vechi şi mai complex decât ...

    Cofeina, bat-o vina!

    La fel precum cafeaua, ceaiurile negru, verde şi alb conţin cofeină, substanţa care ne trezeşte ...

    Anul în care am ieşit în Europa fără număr

    La începutul primăverii trecute, Florin Salam primea o propunere de colaborare de la Goran Breg ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole