15.000 de georgieni au cerut demisia lui Saakaşvili, în a 30-a zi de proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 15.000 de georgieni au cerut astăzi la Tbilisi demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili, în a 30-a zi de proteste, relatează AFP.

Manifestaţia din faţa Parlamentului a avut loc la o zi după primele discuţii între opoziţie şi reprezentanţii puterii, care însă nu au dus la niciun progres. Opoziţia nu a reuşit să obţină o întâlnire cu preşedintele.

"După 30 de zile, naţiunea s-a strâns aici pentru ca preşedintele să recunoască faptul că în această ţară este o criză, una de proporţii", a spus unul dintre liderii al opoziţiei, Salome Zurabişvili.

Opoziţia îl acuză pe Saakaşvili că a gestionat prost conflictul din august cu Rusia şi că limitează libertăţile.

Negocierile de ieri şi manifestaţia de astăzi au avut loc după o săptămână tulbure în Georgia, marcată de o revoltă militară marţi, la o bază militară, şi pe fondul manevrelor NATO, denunţate de Rusia.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite