Cioloş va fi audiat în Parlamentul European la începutul lui ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Ciolos
Dacian Ciolos

Comisarul desemnat pentru agricultură şi dezvoltare rurală, românul Dacian Cioloş, va fi audiat la începutul lui ianuarie în comisia de specialitate a Parlamentului European.

Desemnarea fostului ministru român al agriculturii în guvernarea liberală drept comisar european pe agricultură a stârnit numeroase controverse la Bruxelles. Cioloş va aprea în faţa comisiei de specialitate a Parlamentului European în perioada 11-19 ianuarie. Audierea fostului ministru român va dura circa trei ore.

Orice comisar desemnat este evaluat pe baza competenţelor sale generale şi a angajamentului său european, precum şi a independenţei şi a cunoaşterii portofoliului respectiv. Înaintea audierii, candidatul furnizează un CV şi o declaraţie de avere şi răspunde unui chestionar scris. Preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barosso, şi-a justificat alegere pentru funcţia de comisar european pentru agricultură precizând că acesta era candidatul cel mai bine pregătit.

Potrivit Agerpres, românul Dacian Cioloş va trebui să răspundă la întrebări vizând Politica Agricolă Comună (PAC) după anul 2013. Problemele-cheie la care europarlamentarii vor dori răspunsuri sunt: "La ce tip de PAC ne putem aştepta de la comisarul desemnat, după anul 2013? Va căuta el să menţină structura PAC bazată pe doi piloni sau va lua în considerare combinarea aspectelor de dezvoltare rurală cu dezvoltarea regională?".

De asemenea, membrii comisiei de audiere vor să ştie care este procventajul din bugetul UE pe care îl vrea viitorul comisar pentru agricultură şi procentajul co-finanţării PAC de către statele membre sau o renaţionalizare a unor părţi din PAC.

Test scris pentru Cioloş


Până pe 6 ianuarie, fiecare comisar european desemnat va trebui să răspundă în scris unui chestionar de întrebări ce vizează în primul rând "competenţele generale, angajamentul european şi independenţa personală". Pe de altă parte, întrebările vor viza portofoliul şi rolul comisarului desemnat, în interiorul Comisiei, şi cooperarea cu PE şi cu comisiile sale de specialitate. Cu privire la măsurile de politică în domeniul de care este responsabil, fiecare comisar va fi întrebat despre priorităţile sale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite