Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Europa de est săracă nu vrea să ajute Vestul bogat şi îndatorat

15 decembrie 2011, 09:41 |  Autor: M.C. | 

Cuvinte cheie: criza economică, AP, est-europeni,

Populaţia din estul Europei nu este încântată să-i ajute pe vesticii cu salarii mari

Populaţia din estul Europei nu este încântată să-i ajute pe vesticii cu salarii mari

 

Planul de salvare a zonei euro decis la summitul de vineri al Uniunii Europene se loveşte de rezistenţă în Europa de Est, căreia i se pare o mare nedreptate să i se ceară să se sacrifice pentru ţările care încă se bucură de bunăstare mult mai mare, în ciuda munţilor de datorii publice pe care le au, comentează agenţia Associated Press.

Aceasta trebuie că este cea mai ciudată dintre întorsăturile de situaţie pe care le-a adus criza datoriilor: să li se ceară ajutorul polonezilor, cehilor şi altor est-europeni, care ani de zile au beneficiat de un ajutor masiv din partea Vestului. Acum li se cere să contribuie la un fond de urgenţă destinat ţărilor occidentale europene înglodate în datorii.

Planul UE: o glumă proastă

,,Trebuie că este o glumă proastă", a declarat Jonas Vaicys, un profesor de matematică din Lituania, un stat din fostul bloc sovietic, care încă nu şi-a revenit după lovitura puternică primită în timpul crizei financiare din 2008-2009. „Lituania însăşi este pe cale să ceară ajutor internaţional, nu să doneze bani pentru nişte fonduri", a adăugat lituanianul.

România şi Ungaria, salvate de îndatorarea la FMI

Planul decis la Consiliul European de iarnă include o contribuţie a statelor membre la FMI, în valoare de 200 de miliarde de euro sub forma unor împrumuturi. AP notează că într-adevăr cea mai mare parte a banilor va veni de la membrii uniunii monetare, dar că şi statelor non-euro li se cere ajutor.

Ungaria şi România nu pot contribui întrucât ele încă plătesc împrumuturile luate de la FMI pentru planurile de salvare din trecut. Şi Bulgaria, cel mai sărac membru al UE, spune că nu are nimic de oferit.

„Nu Bulgaria a provocat criza din zona euro şi nici nu va fi cea care să scoată zona din criză", a declarat ministrul bulgar de Externe ,Nikolai Mladenov, miercuri.
Dar şi alte state ex-sovietice se văd acum în situaţia de a contribui prin intermediul băncilor lor centrale la fondul special de criză din cadrul FMI.

Săracii nevoiţi să ajute Occidentul bogat


În ciuda anilor de progres economic, nivelul de trai din Europa Centrală şi de Est este în continuare cu mult în urma Vestului. Spre exemplu, Polonia are o datorie mult mai mică ca aceea a Greciei şi Italiei. Acest lucru se datorează însă doar faptului că statul nu oferă beneficii generoase pentru bunăstarea poporului său, beneficii care sunt văzute ca un lucuru de la sine înţeles în Occident.

Venituri şi beneficii mai mici

AP notează că salariile bugetarilor est-europeni, ajutorul pentru şomaj şi asistenţa pentru copii sunt o mică parte a celor din Occident. Orice încercare de a contribui la fondul de salvare a zonei euro îndatorate poate provoca o reacţie populară împotriva guvernelor, mai ales când propriile lor economii simt deja impactul crizei euro.

Cehia: Ar fi o iresponsabilitate să împrumutăm statele bogate

Premierul ceh, Petr Necas, se opune să contribuie cu aproximativ 90 de miliarde de coroane (3,5 miliarde de euro), atât cât a fost cerut ţării sale.
La rândul său liderul de la Praga, Vaclav Klaus a declarat că se opune să contribuiela fondul special din FMI. El a declarat că această contribuţie ar detriora situaţia datoriilor ţării, chiar dacă împrumuturile de la banca centrala pentru FMI nu vin de la bugetul de stat şi nu au consecinţe directe asupra datoriei de stat.

„Ar fi o iresponsabilitate să ne creştem datoria publică, dând mai multe împrumuturi statelor cu datorii mari, lucru ce le-ar face doar să amâne găsirea unor soluţii reale" a afirmat Klaus, cunoscut pentru euroscepticismul său.

Slovacia: O tranzacţie stranie franco-germană

În Slovacia, Jozef Kollar, unul dintre liderii partidului de centru-dreapta din guvern, ,,Libertate şi Solidaritate" a spus că are o părere ,,generală negativă" despre plan, pe care-l califică drept o ,,tranzacţie stranie" urmărită de liderii german şi francez pentru a obţine mai mulţi bani pentru un fond de salvare al UE fără a trece prin parlamentele lor.

Liderii polonezi vor să ajute euro, poporul nu prea

Polonia face notă aparte. Premierul pro-european Donald Tusk şi banca centrală poloneză vor ca ţara să contribuie la fondul special. „Colapsul zonei euro ar fi un dezastru economic şi pentru noi", a declarat şeful Băncii Centrale a Poloniei, Marek Belka.

,,Să plătim pentru luxul lor?"

Însă populaţia pare că are altă părere, notează AP. Tabloidul „ Fakt" a publicat în ultimele două zile articole pe prima pagină în compară salariile mici din Polonia, salariul minim fiind de 410 dolari pe lună, cu salariile de două sau trei ori mai mari ale grecilor şi italienilor. „Iar acum noi ar trebui să plătim pentru luxul lor?", se întrebau jurnaliştii de la ,,Fakt" .



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Dorin Chioţea, jurnalist: Un cap de urs de la Ceauşescu, la Phenian

    Dorin Chioţea e unul dintre puţinii jurnalişti români care au reuşit să pătrundă în Coreea de N ...

    Baba asta care ştie să bată este România mea!

    Din ce în ce mai mult, România mea seamănă cu o babă năucă. Se plimbă toată ziua, ca să aibă li ...

    De ce nu putem scăpa de „băieţii deştepţi“ din energie

    Hidroelectrica vrea să rezilieze contractele cu „băieţii deştepţi“, dar fără să plătească penal ...

    Cele mai originale mesaje pentru Anul Nou

    La fiecare sfârşit de an fiecare dintre noi vrea să transmită cele mai originale mesaje celor d ...

    Ungurii ne servesc o lecţie

    S-a inflamat România de trei zile, după ce maghiarii din echipa naţională de hochei au refuzat ...

    De la fondul Antonescu la conturile lui Ceauşescu

    Răsturnările de regim – cel puţin în România – scot la suprafaţă „băieţi deştepţi“, iuţi la mi ...

    Alexandra, regina Inteligenţei Artificiale

    Alexandra Balahur-Dobrescu, laureată a celui mai valoros premiu acordat de Liga Studenţilor Rom ...

    Qatarul cumpără Franţa bucată cu bucată

    Hexagonul ocupă un loc aparte în strategia acestui microstat extrem de bogat de a-şi extinde in ...

    Poliţia a arestat un tânăr cu cel mai haios nume!

    Crezi că numele ales de părinţii tăi este urât? Atunci nu ai auzit numele unui tânăr de 30 de a ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole