Previziunile Comisiei Europene: Criza va afecta România şi în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza financiară continuă să umbrească şi în 2011 România, dar unii indicatori îşi vor reveni, potrivit raportului privind previziunile economice 2010-2012 publicat luni de Comisia Europeană.

PIB-ul va creste cu 1,5% în 2010, iar investiţiile vor resimţi un reviruiment de anul viitor.  Rata şomajului, care în 2009 era 6,8%, iar anul acesta (2010) a crescut dramatic la 7,4%, va scădea, dar "cu greu", în special din cauza reducerii de 25% a salariilor bugetarilor, arată acelaşi raport. Economia se va reface vizibil în jurul lui 2012, când se aşteaptă o creştere faţă de medie.

"Până atunci, salariile ar trebui să se mărească semnificativ, fiind acum foarte scăzute comparativ cu cele ale ţărilor-partenere de comerţ ale României," scrie raportul.

"Turbulenţele de pe pietele naţionale nu fac decât să ne reamintească că avem într-adevăr nevoie de o organizare politică şi de implementare mult mai robust a legilor," a spus comisarul pentru afaceri monetare, Olli Rehn.
 
Scade entuziasmul pentru cumpărături
 
Departe de a atinge o armonie economică, în România preţurile cresc cu aceeaşi viteză cu care scade entuziasmul românilor în a face cumpărături", mai arată raportul publicat astăzi de Comisia Europeană. Potrivit estimărilor, românilor le va reveni însă pofta de cumpărăraturi în 2012, când cererea va creşte din nou. Raportul mai arată că România a luat măsuri economice suficient de puternice încât să atingă, la sfârşitul lui 2010 un deficit bugetar de 7,3% din PIB, procent convenit cu Fondul Monetar Internaţional.

Economia României continuă  însă să fie grav afectată de restanţe mai vechi care ies permanent la suprafaţă, cum ar fi cele din sistemul medical.  Două miliarde de lei au fost recuperate din sistemul medical în septembrie, însă noi plăţi vor avea întârziere la sfârşitul anului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite