VIDEO Berlusconi va fi judecat de urgenţă pentru favorizarea prostituţiei cu minori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun tertip avocăţesc nu-l mai poate ţine pe Berlusconi departe de instanţă; pe 6 aprilie va fi nevoit să se prezinte în faţa Tribunalului din Milano pentru acuzaţiile de favorizarea prostituţiei cu minori şi trafic de influenţă.

Niciunul dintre cele 23 de procese pe care Berlusconi le-a avut pe rol până acum nu a ajuns în faza unei sentinţe definitive şi multe au fost arhivate. Cel de-al 24-lea însă nu se supune procedurilor juridice norrmale şi îi va da bătăi de cap premierului.

VIDEO pe adevarul.it.

Judecătorul desemnat pentru ancheta preliminară (GIP) a decis că procurorii au prezentat suficiente probe pentru a se trece la judecarea cu procedura imediată (rito abbreviato). Sistemul judiciar italian prevede procedura imediată tocmai pentru a evita discutarea legitimităţii probelor în instanţă, deseori folosită pentru a se trage de timp şi a obţine arhivarea cazului.

Probe evidente

În cazul „Ruby", judecătorul Cristina Di Censo, a decis că probele sunt evidente şi că Silvio Berlusconi va fi prezent la bara acuzaţilor pentru înlesnirea prostuţiei cu minori şi trafic de influenţă.

Pedeapsa prevăzută pentru acest delict merge de la 6 la 12 ani de detenţie şi iese astfel din sfera celor 2 ani, pentru care justiţia italiană acordă suspendarea. Mai mult Berlusconi este acuzat şi de trafic de influenţă, dat fiiind că a intervenit pe lângă Chestura din Milano pentru ca minora în cauză să fie eliberată după ce fusese reţinută pentru furt. În acest caz pedepsele merg de la 4 la 12 ani.

Începutul sfârşitului?

La aflarea veştii, premierul se afla în Sicilia pentru criza clandestinilor proveniţi din Maghreb. Deşi avea programată o conferinţă de presă la Prefectura din Catania, Berlusconi a anulat-o şi a plecat de urgenţă spre Roma.

Acţiunile Mediaset, trustul de presă al premierului, au pierdut până la ora editării acestui articol 1,7% şi sunt ultimele pe lista FTSE/MIB.

VIDEO pe adevarul.it.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite