UE vrea să ne scape de roaming până în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Spania şi Portugalia sunt la un pas să elimine roamingul între cele două ţări, Comisia Europeană vrea să extindă măsura asupra întregii Uniuni Europene.

Spania şi Portugalia dezbat în aceste zile posibilitatea eliminării tarifelor de "roaming" înte cele două ţări până la finele anului în curs. Comisia Europeană vede cu ochi buni această iniţiativă şi se gândeşte să o extindă la întreaga Uniune Europeană, scrie Portaltic.

Luna viitoare va avea loc o nouă reuniune între preşedintele Portugaliei, Jose Socrates şi preşedintele Guvernului Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Unul din punctele din programul discuţiilor este eliminarea suplimentului de cost la telefoanele internaţionale între Spania şi Portugalia.

Suplimentul respectiv, cunoscut sub numele de "roaming", este un adaos la facturarea apelurilor telefonice între două state. Prin această măsură, spaniolii şi portughezii vor putea efectua apeluri telefonice între cele două ţări la tariful obişnuit din ţara în care se iniţiază apelul.

Comisia Europeană s-a arătat încântată de ideea ibericelor, pe care a catalogat-o ca fiind "foarte pozitivă". De altfel, UE se gândeşte să extindă măsura în toate cele 27 de state ale Uniunii până cel târziu în 2015.

Citeşte pe adevarul.es ce a declarat comisarul european pentru telecomunicaţii referitor la intenţia UE de a elimina roamingul în cele 27 de ţări membre.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite