17 răniţi după o coliziune între două trenuri, în Barcelona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de persoane au fost evacuate, iar 17 dintre acestea, printre care şi conductorul unuia dintre trenuri, primesc îngrijiri medicale la faţa locului, în gara Clot, din Barcelona.

Cel puţin 17 pasageri au fost răniţi uşor astăzi, după ce două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Barcelona, la intrarea în gara Clot, ceea ce a dus la evacuarea a aproape 100 de pasageri, informează 20 minutos.

Potrivit unor surse din compania Renfe, accidentul a avut loc în jurul orei 10, azi dimineaţă, când un tren Talgo, de mare distanţă, care circula gol pentru că se întorcea la depou, a ajuns din urmă un alt tren, de scurtă distanţă (Cercanias), care circula în direcţia Mataro, intrând în coliziune cu acesta.

Coliziunea s-a produs la 50 de metri de El Clot, în tunelul care uneşte gara cu cea de la Arcul de Triumf, ceea ce a dus la evacuarea a aproape 100 de pasageri din cel de-al doilea tren. Călătorii, ghidaţi de pompieri şi serviciile de urgenţă şi protecţie civilă, au putut ieşi din tren pe propriile picioare, dat fiind că trenul a rămas staţionat în gara Clot.

Citeşte pe adevarul.es care sunt cele mai "grave" leziuni suferite de pasageri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite