Zeci de mii de persoane s-au adunat la Berlin pentru a protesta împotriva crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un marş împotriva crizei economice a adunat, sâmbătă, la Berlin, câteva zeci de mii de manifestanţi. Protestul s-a desfăşurat la apelul Confederaţiei europene a sindicatelor (CES), informează AFP.

Potrivit confederaţiei sindicale germane DGB, manifestaţia a reunit 100.000 de persoane, sub sloganul "Combaterea crizei, un pact social pentru Europa, liderii trebuie să plătească".

Şeful sindicatului IG Metall, Berthold Huber, a pledat în faţa manifestanţilor pentru crearea unui "scut pentru activităţi şi locuri de muncă" în faţa crizei. "Multe activităţi (economice) sunt ameninţate, dacă politica nu se implică. Existenţa a sute de mii (de persoane) este în joc", a declarat el.

Prima dintre cele patru euromanifestaţii prevăzute a avut loc joi la Madrid, unde s-au adunat zeci de mii de manifestanţi, urmată de cea de vineri de la Bruxelles, unde au fost prezente cel puţin 40.000 de persoane.

Cea de a patra manifestaţie este organizată sâmbătă la Praga.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite