Zece eurocomisari s-au supus testelor antifumat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece dintre comisarii europeni au fost supuşi unor teste pulmonare de evaluare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon, în cadrul unei noi etape a campaniei antifumat pe teritoriul UE. Printre

Zece dintre comisarii europeni au fost supuşi unor teste pulmonare de evaluare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon, în cadrul unei noi etape a campaniei antifumat pe teritoriul UE. Printre aceştia, comisarul pentru sănătate, Markos Kyprianou, cel al justiţiei, Franco Fratini, şi cel pentru comunicare, Margot Wallstrom, care au obţinut scoruri între 2 şi 4. Un scor de 1-5 indică un nefumător, 5-10 arată o expunere semnificativă la fumatul pasiv, în timp ce o persoană care fumează două pachete pe zi va obţine un scor de 23, de trei ori mai mult decât nivelul de alertă al poluării cu monoxid de carbon în zonele urbane. Până în noiembrie, peste 50.000 de europeni vor putea efectua teste similiare, vor primi ajutor pentru a putea renunţa la fumat şi vor învăţa despre pericolele fumatului pasiv.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite