VIDEO Xynthia aduce moarte în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O bătrână din Chatellaillon (vestul Franţei) este evacuată din casa inundată
O bătrână din Chatellaillon (vestul Franţei) este evacuată din casa inundată

Supranumită de meteorologi „furtuna perfectă" din cauza intensităţii şi a rafalelor de vânt extrem de puternice, furtuna Xynthia îşi continuă drumul prin Europa, provocând decese şi pagube materiale încă greu de evaluat.

Până în prezent, bilanţul sumbru arată că peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa, cel mai greu tribut fiind plătit de Franţa, unde numărul morţilor a ajuns la 50 şi unde circa un milion de persoane au rămas fără curent electric.

Dezastru în Franţa

Considerată cea mai puternică furtună din 1999 încoace, formată iniţial în Oceanul Atlantic, Xynthia a traversat sâmbătă litoralul portughez, provocând importante inundaţii şi în centrul ţării. A ajuns apoi în Spania, Olanda, Franţa şi Germania, unde s-au înregistrat rafale de vânt care au depăşit viteza de 150 de kilometri pe oră. Duminică, furtuna a făcut primele victime în Germania şi în Belgia. Peste 200 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Frankfurt, iar gara centrală a fost închisă timp de mai multe ore.

Elveţia a anunţat, la rândul său, că în cantonul Vaud vântul a suflat cu aproape 180 de kilometri pe oră, circulaţia rutieră fiind întreruptă în numeroase zone din cauza copacilor căzuţi.

Zona cea mai afectată a fost departamentul Vendée (vest), unde ruperea unor diguri a dus la inundarea a mii de locuinţe. Ieri-dimineaţă, preşedintele Nicolas Sarkozy s-a deplasat la faţa locului. El a promis deblocarea a trei milioane de euro pentru persoanele afectate şi familiile victimelor.

Ieri după-amiază, peste 9.000 de membri ai echipelor de salvare continuau căutarea de supravieţuitori. Nu se cunoaşte nimic despre soarta a 30 de francezi. În prezent, autorităţile se confruntă cu polemicile izbucnite din cauza cedării digurilor din vest şi a locuinţelor construite (se pare, ilegal) prea aproape de malurile Atlanticului.

Ajutor european

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a promis că va susţine ţările cele mai afectate de Xynthia. Comisarul european pe politici regionale, Johannes Hahn, urmează se viziteze, joi, regiunile devastate din vestul Franţei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite