Vladimir Voronin: final fără glorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin: final fără glorie
Vladimir Voronin: final fără glorie

Parlamentul de la Chişinău a declarat vacantă funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Preşedinte interimar a fost numit Mihai Ghimpu. Preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin, şi-a anunţat oficial demisia, la televizor, declarând că predă „cu inima grea conducerea ţării în mâinile noii puteri“.

Citiţi şi:

„Nu cred că politicienii, care s-au unit numai cu intenţii rele şi pentru a defăima în mod deschis propria ţară şi care încearcă divizarea puterii, sunt capabili să ofere societăţii un program eficient“, a declarat el la televiziunea de stat Moldova 1.

„Nu cred în capacitatea acestora de a fi o echipă unită şi de a conduce ţara ţinând cont de priorităţile fundamentale, şi nu de propriile interese. Nu cunosc vreun exemplu de guvernare eficientă bazată pe ideea de lichidare a propriei ţări şi pe intenţia de distrugere a acesteia“, a precizat Voronin.

„În primul rând, jumătate din societatea moldovenească a vorbit în mod clar şi categoric pentru continuarea drumului ales de noi privind reformele şi reorganizarea. În al doilea rând deoarece în ţara noastră numai cetăţenii iau decizia finală în legătură cu modul în care se va dezvolta aceasta, şi ce scopuri vor fi urmărite“, a explicat liderul comunist. Parlamentul Republicii Moldova a primit prin fax cererea de demisie a lui Vladimir Voronin.

„Voronin va rămâne un simplu deputat. Nu îi va reveni nici o funcţie de preşedinte sau secretar de comisie. Îi doresc o pensie liniştită“, a declarat preşedintele PLDM, Vlad Filat, citat de Unimedia.

Moldovenii răsuflă uşuraţi

Informaţia a fost confirmată şi de deputatul comunist Vladimir Ţurcan. „O să sărbătorească toată ţara“, a declarat, la rândul său, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urechean.

„Voronin trebuia să vină să îşi prezinte demisia în Parlament. Dar aşa, a procedat ca un vagabond, exact cum a făcut şi Guvernul“, a adăugat acesta.

Liberalul Mihai Ghimpu asigură interimatul

Şeful Parlamentului, Mihai Ghimpu, a adus la cunoştinţa deputaţilor cererea de demisie a preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin adresată Legislativului şi a cerut să fie anunţată vacantă funcţia de şef al statului. „Cererea, semnată cu data de 11 septembrie, a fost înregistrată în Cancelaria Parlamentului cu numărul 1.054“, a anunţat Ghimpu.

Deputatul Ion Pleşca, din partea AMN, a propus ca Parlamentul să ia act de cererea preşedintelui Voronin. Somat de deputaţii comunişti să explice de ce şedinţa de ieri a întârziat cu un sfert de oră, Ghimpu a spus că această întârziere se datorează „lipsei de caracter şi responsabilitate a celor care au condus ţara până acum – Voronin şi Greceanâi, care nu au venit în Parlament să-şi prezinte demisia aşa cum prevede legea“.

Voronin nu s-a prezentat la şedinţa de ieri, în calitatea sa de deputat. Potrivit legislaţiei, preşedinte în exerciţiu al ţării devine şeful Parlamentului Mihai Ghimpu, care urmează să desemneze un nou premier. Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat la Realitatea TV că alianţa urmează să formeze rapid un nou Executiv, „deoarece Guvernul Greceanîi şi-a anunţat demisia în mod mişeleşte şi a lăsat ţara în haos“.

image

Cedez puterea oponenţilor mei, fără tragere de inimă şi fără încrederea că ei sunt capabili să conducă ţara!

image


Vladimir Voronin
fostul preşedinte
al Republicii Moldova


Mazilit

Voronin ar putea pierde şi funcţia deţinută în Partidul Comunist. Dar, în orice situaţie, Voronin va ocupa unul dintre fotoliile de deputaţi din partea partidului pe care l-a condus până ieri.

Vot direct pentru preşedinte?

Cel de-al doilea preşedinte al Republicii Moldova, Petru Luchinschi, crede că în cazul în care vor fi convocate noi alegeri anticipate, AIE ar trebui să organizeze un referendum pentru ca şeful statului să fie ales prin vot direct de către populaţie, scrie „Jurnal de Chişinău“. „Merităm să trăim altfel, mai liberi şi mai consecvent“, a declarat fostul preşedinte moldovean Petru Lucinschi.

„Cei care vin acum în Alianţa pentru Integrarea Europeană sunt oameni foarte bine pregătiţi“, a adăugat el. Petru Lucinschi a mai spus că nu este cazul să se facă analogii între această coaliţie şi fosta Alianţă pentru Democraţie şi Reforme, care s-a destrămat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite