Varşovia doreşte un segment polonez în cadrul scutului american antirachetă în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski,
Preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski,

Preşedintele Bronislaw Komorowski a declarat că Polonia ar trebui să construiască un segment propriu în cadrul sistemului antirachetă pe care Statele Unite plănuiesc să îl instaleze în Europa, relatează ABC News în pagina electronică.

Într-un interviu publicat în ediţia de luni a revistei Wprost, confirmat de către Biroul său, preşedintele polonez anunţă că va propune un plan potrivit căruia Polonia să construiască propriul său sistem de apărare antirachetă, cu o componentă aeriană şi una terestră, potrivit ABC News, care citează AP.

Preşedintele american Barack Obama doreşte plasarea de radare atât pe pe mare, cât şi pe uscat, dar şi interceptori în mai multe zone în Europa, în cadrul unui scut antirachetă îndreptat împotriva unor posibile atacuri cu rachetă din partea Iranului, informează Mediafax.

Fazele iniţiale ale planului prevăd utilizarea unor radare de tip AEGIS amplasate la bordul unor nave şi un radar mai puternic instalat pe teritoriul Turciei. Fazele finale prevăd instalarea unor radare de tip AEGIS pe teritoriile României şi Poloniei, potrivit aceleiaşi surse.

Polonia, România şi Turcia au semnat acorduri în acest sens, iar planul este susţinut de către NATO.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite