Tren din Bulgaria deturnat de mai mulţi pasageri furioşi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenurile din România sunt mai încete ca cele din Moldova
Trenurile din România sunt mai încete ca cele din Moldova

Mai mulţi pasageri furioşi au deturnat, pe 6 septembrie, în Bulgaria, un tren care aparţine companiei de stat de căi ferate BDZ, informează novinite.com.

Incidentul a avut loc pe 6 septembrie, însă BDZ nu l-a făcut public, a relatat luni publicaţia Bulgarian Klassa, citând angajaţi ai căilor ferate care au postat informaţia pe site-ul lor profesional bgrail.eu.

Totul a început după ce pasagerii dintr-un tren local care făcea legătura dintre capitala Sofia şi oraşul Mezdra (nord-vest) au fost obligaţi să coboare la staţia Iliyantsi ca urmare a unei defecţiuni tehnice, o problemă tot mai frecventă.

Mulţimea furioasă a blocat calea ferată, fapt ce a condus la oprirea unui tren expres de la Sofia la Gorna Oriahoviţa (centru). Oamenii s-au urcat în trenul expres şi au forţat personalul să meargă la Mezdra şi să oprească în fiecare staţie.

Pe internet a apărut şi un filmuleţ cu această acţiune.

Trenurile cu motoare electrice din seria 33, precum cel care a suferit pe 6 septembrie o defecţiune tehnică, au fost scoase din circulaţie în 2009, după izbucnirea unui incendiu care a dus la periclitarea unor vieţi.

În ciuda acestui fapt, BDZ încă le foloseşte şi pune vieţile pasagerilor în pericol, scrie Klassa, subliniind că în luna ianuarie a avut loc un alt incident, când frânele unui astfel de tren au cedat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite