VIDEO Grecia: Sindicatele îndeamnă la noi proteste / "Ţara noastră este la marginea prăpastiei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haosul s-a instaurat miercuri în Grecia, care a fost asaltată de cele mai violente confruntări din ultimii doi ani. În urma protestelor, trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 40 au fost rănite.

Sindicatele au lansat un apel privind participarea la noi proteste joi după-amiază, în centrul Atenei, în contextul în care proiectul de lege legat de noile măsuri de austeritate va fi supus votului în parlament, potrivit Associated Press.

70 de persoane au fost arestate miercuri în timpul violenţelor. Dintre acestea, 25 au fost reţinute pentru ultraj şi vandalism, trei pentru furt din magazine, zece pentru că au ocupat o clădire în districtul Exarchia, care a fost de multe ori în ultimii ani scena unor violenţe, potrivit ultimelor informaţii ale poliţiei.

Citiţi şi:

VIDEO-FOTO-Grevă în Grecia / 3 persoane au murit în ciocnirile dintre protestatari şi forţele de ordine

Sindicatele apropiate partidelor de stânga au făcut apel la greci să iasă din nou pe străzi pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate ale guvernului, cerându-le oamenilor să nu se teamă.

După violenţele care au făcut trei morţi miercuri în timpul unei manifestaţii contra măsurilor de austeritate, Grecia este la marginea prăpastiei , a declarat preşedintele grec Carolos Papoulias.

Televiziunea şi radiourile din Grecia şi-au întrerupt emisiunile de ştiri pentru 24 de ore

Ţara noastră este la marginea prăpastiei, a afirmat el într-un comunicat, potrivit AFP.

Noi avem toată responsabilitatea de a nu face pasul care ne-ar grăbi în gol, a adăugat şeful statului, al cărui rol este în principal protocolar, dar care este de asemenea perceput ca garant al instituţiilor.

Trei persoane au murit miercuri în incendiul unei bănci la Atena, provocat de un cocteil Molotov, în timpul unei manifestaţii contra măsurilor de austeritate anunţate de guvern.

Guvernul socialist a anunţat duminică un nou plan de măsuri de austeritate pentru a obţine ajutorul financiar de 110 miliarde de euro de la statele din zona euro şi de la Fondul Monetar Internaţional.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite