VIDEO 23 de ani de la explozia de la Cernobîl

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victimele catastrofei nucleare de la Cernobîl au fost comemorate noaptea trecută în Ucraina, la 23 de ani după cel mai grav incident nuclear civil din istorie, relatează AFP.

"Astăzi îi comemorăm cu profundă tristeţe pe aceşti eroi care au luptat împotriva elementului nuclear şi care s-au sacrificat pentru noi şi pentru copiii noştri", a declarat preşedintele Vktor Iuşcenko într-o declaraţie dată publicităţii de biroul său de presă.

O sută de ucraineni, printre care şeful statului şi alţi înalţi oficiali au depus în cursul nopţii coroane de flori în faţa unui monument ridicat la Kiev în memoria victimelor de la Cernobîl şi au aprins lumânări în timpul unei slujbe religioase consacrate acestei tragedii.

"Lichidatorii - persoane care au participat la curăţarea zonei după catastrofă - au aşezat o ghirlandă lungă din ramuri de brad în jurul monumentului. Mulţi dintre ei nu şi-au putut stăpâni lacrimile.

La Slavutici, un orăşel situat la 50 de kilometri de centrală, în care locuia o mare parte din personal, mai multe sute de ucraineni au participat la ceremonia de comemorare organizată în cursul nopţii şi au depus buchete de flori, coroane şi lumânări în faţa unui monument ridicat în memoria victimelor.

În 26 aprilie 1986, la ora locală şi a României 1.23, reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobâl, situat în nordul Ucrainei, în apropiere de frontiera cu Rusia şi Belarus, a explodat, contaminând o mare parte din Europa, dar mai ales aceste trei ţări, pe atunci republici ale URSS.

Peste 25.000 de "lichidatori" ai catastrofei, în special ruşi, ucraineni şi belaruşi, care a făcut diverse lucrări, inclusiv contstruirea unui sarcofag în jurul reactorului accidentat, au decedat, potrivit unor surse oficiale,

Oficial, numai în Ucraina 2,3 milioane de persoane, printre care 220.000 de lichiditatori, au avut de suferit de pe urma catastrofei. Potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii, 4.822 de ucraineni, copii sau adolescenţi în momentul catastrofei, au fost operaţi între 1986 şi 2007 pentru cancer la glanda tiroidă, consecinţă a radiaţiilor.

Centrala de la Cernobîl, care mai avea un reactor aflat încă în funcţiune, a fost închisă în decembrie 2000. Dar în condiţiile în care sarcofagul care acoperă circa 200 de tone de magmă radioactivă formată din combustibil nuclear s-a fisurat, centrala rămâne o ameninţare constantă.

Autorităţile au consolidat sarcofagul de beton, realizat foarte repede a doua zi după catastrofă. Finanţată din donaţii internaţionale, construirea unui sarcofag de oţel care să acopere vechea instalaţie va începe la sfârşitul anului 2009 sau începutul anului 2010 şi se va încheia în 2012. Consorţiul Novarka, format din grupurile franceze Bouygues şi Vinci, a fost însărcinat cu lucrările.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite