VIDEO Vladimir Voronin ar putea fi anchetat penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ar putea fi anchetat de către grupul de urmărire penală, înfiinţat pentru a investiga protestele postelectorale din 7 aprilie, de la Chişinău, relatează UNIMEDIA.

Citiţi şi:


În componenţa grupului intră reprezentanţi ai Procuraturii Generale, ai Ministerului de Interne şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate.

UNIMEDIA aminteşte că Vladimir Voronin a declarat după protestele din 7 aprilie că e mai bine „să fie distruse două clădiri“, decât „să fie vărsat sânge de om“, referire la ordinul pe care îl primiseră poliţiştii de a se retrage de la Parlament şi Preşedinţie, chiar dacă aceştia erau obligaţi să păzească principalele instituţii ale statului.

Alte semne de întrebare, pe care presa le-a formulat după acţiunile violente de protest, se referă la prezenţa unui grup de tineri poliţişti, studenţi la Academia de Poliţie, în faţa mulţimii de circa 30.000 de protestatari, în timp ce alte câteva sute de poliţişti, bine echipaţi, se aflau în spatele Preşedinţiei şi Parlamentului, dar nu au intervenit.

Ulterior, reprezentanţii forţelor de ordine, de această dată bine dotaţi şi echipaţi, au arestat câteva sute de tineri, pe care i-ar fi torturat în izolatoarele poliţiei.

În urma protestelor din capitala Republicii Moldova, patru tineri au decedat în condiţii neclare.




Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite