VIDEO Rromi vânaţi la Belfast: un nou atac, poliţia se disculpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O altă familie de români a fost atacată la Belfast în cursul nopţii în timp ce grupul de 130 de rromi, printre care femei şi copii, au petrecut o a doua noapte într-un adăpost de urgenţă improvizat. Poliţia a spus că a făcut tot ce a putut să îi apere pe rromi de gruparea neofascistă Combat 18.  Click pentru FOTOGALERIE

Mai citeşte şi:

VIDEO 115 români vânaţi de rasişti în Belfast s-au refugiat într-o biserică
VIDEO Belfast: Consulul României se va întâlni cu ministrul Dezvoltării Sociale
VIDEO Imagini şocante cu asasinarea unui ţigan român

Atacurile care se limitaseră la sudul oraşului Belfast s-au extins spre estul oraşului. O fereastă a casei unui român, Sorin Ciurar, a fost spartă, iar poliţia suspectează că este vorba despre un alt atac rasist. Tânărul de 20 de ani locuia în zonă, majoritar muncitorească şi loialistă, de circa trei luni.


"Sunt speriat. Nu ştiu ce vom face", a spus acesta. Atacul a venit la o noapte după ce două case din sudul oraşului au fost atacate, iar geamurile le-au fost sparte, obligând circa 20 de familii să se adăpostească într-o biserică.

Ministrul nord-irlandez pentru dezvoltare socială Margaret Ritchie, a declarat că "am asistat la un nou atac asupra unei familii din estul Belfastului, noaptea trecută. Irlanda de Nord este în continuare profund divizată, profund segregată. Oamenii din zonele urbane ca Belfast trăiesc în comunităţi divizate".

Consulul general al României va avea întâlniri la nivel înalt în Irlanda de Nord în urma acestor atacuri.

Poliţia se disculpă


Şeful poliţiei din Irlanda de Nord, Sir Hugh Orde, a luat apărarea instituţiei acuzată că nu a luat suficiente măsuri pentru a împiedica agresiunile rasiste la adresa rromilor, potrivit ediţiei online a ziarului Times.

"Poliţiştii au făcut tot posibilul în toate aceste situaţii. În ceea ce priveşte mutatul oamenilor, poliţiştii au găsit un număr mare de oameni pe stradă şi au făcut ce au putut ca să-i ajute. Ei au fost cei care au decis să se mute. Sunt sigur că, dacă ar fi dorit să rămână, noi am fi făcut totul pentru a-i proteja", a adăugat Sir Hugh Orde.

În urma evenimentelor rasiste din capitala Irlanda de Nord, circa 20 de familii au acceptat marţi seară sprijinul bisericii locale după ce şi-au părăsit locuinţele din bulevardul Lisburn deoarece timp o săptămână au fost ţinta unor atacuri rasiste din partea unor agresori care au susţinut că sunt membri ai grupării fasciste Combat 18, scriu BBC şi Belfast Telegraph.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite