VIDEO Revoluţia de Catifea, la 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 17 noiembrie 1989, discursurile pline de revoltă din campusul universitar de la Praga i-au inspirat pe mii de studenţi cehoslovaci să iasă pe străzi pentru a protesta faţă de regimul comunist.

Odată cu lăsarea serii, poliţia i-a bătut pe manifestanţi. Mulţi au fost răniţi, dar nu ­s-au lăsat descurajaţi şi au continuat să iasă pe străzi timp de 12 zile.

“Aţi pierdut deja!”, era sloganul folosit de tineri. Şi aveau dreptate. La scurt timp după căderea Zidului Berlinului, la 10 decembrie, Cehoslovacia avea un nou guvern, iar la 29 decembrie, fostul desident Vaclav Havel devenea primul preşedinte democrat, ales fiind de un parlament dominat încă de comunişti.

Organizatorii au decis să nu invite politicieni, cu excepţia lui Havel, întrucât a fost revoluţia oamenilor obişnuiţi.

Vaclav Havel a fost de altfel cel care a dat startul, sâmbătă, la manifestările din Cehia de marcare a 20 de ani de la Revoluţia de Catifea, ­printr-un concert la care au luat parte mai multe celebrităţi.

Analiştii apreciază că festivităţile, care se vor încheia la 29 noiembrie, ar putea readuce ceva din “euforia revoluţionară” din 1989. Înainte de criza economică, cehii şi polonezii erau singurii din fostul bloc est-comunist care considerau că viaţa lor este mai bună în prezent.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite