VIDEO Israel acceptă Palestina cu două condiţii: demilitarizare şi recunoaşterea Israelului ca statul evreilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a acceptat ieri crearea unui stat palestinian şi a pus două condiţii - demilitarizarea viitorului stat şi recunoaşterea Israelului de către conducerea palestiniană ca stat al poporului evreu. Palestinienii nu sunt de acord.

Citiţi şi
VIDEO Obama despre terorism, înarmare nucleară, Palestina, drepturile omului


Netanyahu a zis duminică, citat de AFP, că "dacă primim aceste garanţii privind demilitarizarea şi dacă palestinienii recunosc Israelul ca stat al poporului evreu, atunci vom ajunge la o soluţie bazată pe un stat palestinian demilitarizat alături de Israel"

"Fiecare cu drapelul său, fiecare cu imnul său (...). Teritoriul alocat palestinienilor va fi fără armată, fără control al spaţiului aerien, fără intrări de arme, fără posibilitatea de a înnoda alianţe cu Iranul sau Hezbollah", a adăugat premierul israelian.

"Îi chem pe vecinii noştri palestinieni şi pe liderii palestinieni să reia imediat discuţiile de pace, fără condiţii prealabile", a îndemnat acesta.

Netanyahu s-a referit şi la colonizarea palestinei, spunând că "trebuie să permitem locuitorilor din coloniile existente să trăiască normal". Preşedintele american Barack Obama a cerut Israelului, în discursul său adresat lumii musulmane pe 4 iunie, la Cairo, blocarea totală a construcţiilor în coloniile din Cisiordania unde locuiesc peste 280.000 de israelieni.

"Acest discurs torpilează orice iniţiative de pace în regiune", a replicat, pentru AFP purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, Nabil Abu Rudeina.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Hamasului islamist, Fawzi Barhum, este de părere că "acest discurs reflectă ideologia rasistă şi extremistă a lui Netanyahu şi nu ţine cont de drepturile poporului palestinian".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite