VIDEO Fost spion rus ucis în stil mafiot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Fost spion rus ucis în stil mafiot
VIDEO Fost spion rus ucis în stil mafiot

Un fost agent KGB în Israel, devenit magnat în Rusia, a fost împuşcat în plină stradă. Victima, omul de afaceri Şabtai Kalmanovici, are un trecut „colorat“. În anii ’70, el s-a infiltrat ca agent KGB în guvernul israelian al lui Golda Meir.

Citiţi şi:


Kalmanovici (61 de ani), devenit între timp un om de afaceri proeminent, despre care s-a spus că avea legături cu mafia rusă, a murit după ce o persoană neidentificată a tras cel puţin 20 de focuri de armă în maşina sa, un Mercedes-Benz.

Asasinatul s-a petrecut luni seară, la Moscova, nu departe de sediul guvernului. Şoferul magnatului a fost grav rănit. „Kalmanovici nu a avut, practic, nicio şansă de supravieţuire. A murit pe loc ca urmare a numeroaselor răni împuşcate“, a declarat un oficial al poliţiei pentru Interfax.

Personaj cu un trecut colorat, Kalmanovici a emigrat, în 1971, din Lituania în Israel, împreună cu familia sa de origine evreiască. După ce a devenit cetăţean israelian, el s-a alăturat Partidului Laburist din Israel, a fost numit într-o funcţie la biroul de presă al guvernului israelian şi a devenit spion pentru KGB.

Mai târziu, s-a mutat la Knesset, parlamentul israelian, pe o funcţie de consilier, şi a reuşit să-şi creeze relaţii foarte apropiate cu mai mulţi oficiali de rang înalt ai guvernului, inclusiv fostul premier Golda Meir.

Contrabandist în Africa

Potrivit CIA, Kalmanovici a fost responsabil de scurgerea către Moscova a unor informaţii sensibile ale serviciilor secrete americane pe care Israelul le obţinuse de la Jonathan Pollard, un american care execută acum o sentinţă de închisoare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Israelului.

Kalmanovici a fugit în Africa în anii ’80, devenind proprietarul singurului autobuz din Freetown, capitala statului Sierra Leone, în timp ce continua să spioneze pentru KGB.

Începand cu 1980, numele lui Kalmanovici apare permanent în rapoartele serviciilor de informaţii din diverse ţări. El avea relaţii apropiate cu Marat Balagula, poreclit „Big brother“, care - potrivit FBI - a fost unul din liderii mafiei ruse din SUA.

Kalmanovici şi Balagula derulau proiecte legate de extracţia de diamante în Africa. În 1986, justiţia americană urma să-l pună sub acuzare pe Balagula, dar acesta a reuşit să fugă în Sierra Leone, unde cei doi au făcut contrabandă cu pietre preţioase, potrivit FBI.



Reinventat ca antreprenor

Mai târziu a fost extrădat în Israel, unde a stat în închisoare patru ani, înainte de a fi trimis înapoi în Rusia, în 1993, în urma unei înţelegeri între serviciile de informaţii. 

În Rusia, Kalmanovici s-a reinventat ca om de afaceri şi playboy. Acumulând repede o avere de mai multe milioane de dolari, el a impresariat concerte la Moscova pentru Michael Jackson, Liza Minelli şi Jose Carreras.

Kalmanovici era şi patronul echipei feminine de baschet Spartak Moscova, una dintre cele mai de succes.
Jucătoarele de la Spartak erau găzduite într-o vilă luxoasă, lângă Moscova, care arăta mai mult ca o casă de distracţii decât ca o locaţie de antrement. Au existat şi alte controverse legate de Kalmanovici. S-a spus că, soţia sa era implicată într-o relaţie cu o renumită cântăreaţă din  Rusia.

image

Şabtai Kalmanovici era patronul clubului de baschet Spartak

Omorât de interlopi?

Poliţia susţine că ar putea fi o legătură între crimă şi faptul că Şabtai Kalmanovici era patronul clubului de baschet Spartak. Acest lucru ar putea sugera că omorul ar avea legături cu mafia. 

Deşi Rusia era sinonimă cu violenţa mafiotă în anii ’90, situaţia s-a mai ameliorat la sfârşitul deceniului trecut. Chiar şi aşa, crime la comandă au avut loc din ce în ce mai frecvent în ultimii ani. Kalmanovici era prieten cu Vyacheslav Ivankov, un şef al mafiei ruse care a fost împuşcat mortal în iulie.

Relaţii cu mafia

În anii ’80, Kalmanovici avea relaţii apropiate cu Marat Balagula, poreclit „Big brother“, care, potrivit FBI, a fost unul dintre liderii mafiei ruse din SUA. Între altele, Kalmanovici şi Balagula făceau contrabandă cu diamante, în Africa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite