Unul din doi britanici ezită să se vaccineze împotriva gripei A/H1N1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din doi britanici aparţinând grupelor de risc ezită în a se vaccina împotriva gripei A/H1N1, conform unui studiu realizat în rândul medicilor englezi şi publicat miercuri în revista de specialitate Pulse, transmite AFP.

Numai 37% din cei 107 medicii generalişti britanici intervievaţi consideră realizabil obiectivul fixat de guvern de a vaccina 50,7% din populaţia din grupele de risc, pe baza reticenţei pe care au resimţit-o în rândul pacienţilor.

Întrebaţi în legătură cu proporţia persoanelor dispuse să se vaccineze, medicii au apreciat că mai puţin de jumătate (46%, făcând media răspunsurilor) sunt dispuse să facă acest lucru, conform anchetei.

Femeile însărcinate, aflate printre persoanele care prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire, sunt cel mai reticente, un medic apreciind chiar că doar una din 20 este pregătită să se imunizeze.

Peste 100 de persoane şi-au pierdut viaţa în Marea Britanie din cauza contaminării cu nou virus gripal. Numărul de noi cazuri creşte cu circa 60.000 pe săptămână.

"Numeroşi pacienţi sunt extrem de negativi în ceea ce priveşte vaccinul. De aceea va fi extrem de dificil de a atinge obiectivele" fixate de autorităţi, a declarat un medic de familie din sud-estul Angliei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite