Un bărbat român arestat pentru crimă în Dublin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Dublin
Femeia a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Dublin

Autorităţile din Dundrum - Dublin au reţinut un bărbat de origine română, în vârstă de peste de 40 de ani, în cazul uciderii, săptămâna trecută, a unei femei într-un apartament din Sandyford, informează cotidianul Irish Times.

Poliţiştii au descoperit trupul neînsufleţit al femeii joia trecută, într-un apartament de la subsolul Institutului irlandez de Management, după ce au primit un telefon de la un locatar al apartamentului şi de la un paznic al imobilului.

Autorităţile sosite la faţa locului au descoperit corpul victimei, alături de un bărbat care prezenta şi mai multe tăieturi de cuţit în zona gâtului.

Românul a fost reţinut la circa de poliţie din Dundrum, aflată sub jurisdicţia Secţiei 4 a Curţii Penale de justiţie, unde va rămâne pentru 24 de ore.

Reprezentanţii forţelor de ordine cred că bărbatul şi femeia decedată, care era o asistentă de origine română, erau singurele persoane din apartament în momentul când a avut loc înjunghierea. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul din St. Vincent, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Anchetatorii consideră că rănile bărbatului au fost provocate chiar de el însuşi, iar bărbatul şi femeia decedată aveau o relaţie şi că femeia rămăsese la el peste noapte.

Românul călătorea regulat între Irlanda şi România şi închiriase apartamentul unde a avut loc crima.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite