Ucraina „deschide“ Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina se pregăteşte să ridice blocada economică aplicată Transnistriei, scrie cotidianul rus „Nezavisimaia Gazeta“, citând surse din ministerul rus de Externe.

Anunţul va fi făcut săptămâna viitoare, la Kiev, de preşedinţii rus şi ucrainean, Dmitri Medvedev şi respectiv Viktor Ianukovici. Potrivit MAE rus, Moscova şi Kievul nu pot rămâne indiferente la soarta celor 150.000 de ruşi şi 100.000 de ucraineni din regiunea transnistreană.

În Declaraţia ruso-ucraineană privind soluţionarea problemei transnistrene, ce va fi semnată de Medvedev şi Ianukovici, este consemnată şi poziţia celor două ţări faţă de forţele ruse de menţinere a păcii. Potrivit documentului, acestea ar urma să fie menţinute pe teritoriul transnistrean. „Acesta va fi răspunsul la propunerea Chişinăului privind înlocuirea lor cu observatori sau militari internaţionali", scrie agenţia Info-Prim Neo.

Publicaţia rusă mai scrie că preşedinţii celor două state vor veni cu o poziţie comună prin care vor sprijini acordarea pentru regiunea transnistreană a unui statut special în cadrul Republicii Moldova pe model confederativ (planul Kozac actualizat), cu sublinierea faptului că Republica Moldova şi Transnistria sunt părţi egale în negocieri.

GERMANIA, DEMERSUR IPE LÂNGĂ RUSIA

Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat, într-o întâlnire pe care a avut-o cu premierul moldovean, Vlad Filat, că va solicita Rusiei continuarea eforturilor în vederea soluţionării problemei din Transnistria, Berlinul susţinând aspiraţiile europene ale Republicii Moldova.

„Sunt convinsă că prin voinţă politică poate fi identificată o soluţie la această problemă", a spus cancelarul german, citat de agenţia Unimedia. Premierul Filat a anunţat că luna viitoare , cancelarul german va ridica problema transnistreană cu ocazia vizitei preşedintelui rus Dmitri Medvedev la Berlin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite