Preşedinţia cehă a UE respinge acuzaţiile Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinţia cehă a UE a anunţat că l-a convocat pe însărcinatul iranian cu afaceri pentru a respinge acuzaţiile Teheranului potrivit cărora blocul european intervine în afacerile interne ale Iranului, informează Associated Press.

Şeful diplomaţiei cehe, Jan Kohout, i-a comunicat diplomatului iranian că "respinge categoric" astfel de afirmaţii şi a menţionat că UE are dreptul să ştie dacă procesul electoral din orice ţară este "transparent şi democratic".

Reacţia apare la o zi după ce Teheranul i-a convocat pe diplomaţi din ţări membre ale UE pentru a protesta împotriva a ceea ce a calificat drept amestec în afacerile interne ale Iranului.

Statele membre ale UE şi-au exprimat preocuparea în legătură cu modul în care autorităţile din Iran îi tratează pe cei care protestează împotriva presupuselor nereguli în alegerile prezidenţiale din 12 iunie, potrivit Agerpres.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite