Trei lucruri pe care un tânăr le are de îndeplinit pentru a fi iertat de părinţii fetei pe care a ucis-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simon Liddle
Simon Liddle

Simon Liddle se afla la volanul maşinii implicate într-un accident în urma căruia verişoara lui în vârstă de 17 ani şi-a pierdut viaţa. Tânărul de 20 de ani conducea pentru prima oară de la obţinerea permisului, când a pierdut controlul volanului, a lovit un gard viu şi s-a răsturnat cu maşina.

În urma accidentului din mai anul trecut, petrecut în Northumberland, Anglia, verişoara lui, Rebecca Gallois, aflată pe bancheta din spate, a murit pe loc, iar cel mai bun prieten al său, care stătea pe locul din faţă, a fost grav rănit şi a stat o lună în spital. 

În cadrul procesului, mama Rebeccăi a spus că este dispusă să-l ierte pe ucigaşul fiicei sale cu condiţia ca acesta să îndeplinească trei lucruri. Judecătorul care s-a ocupat de caz a spus "obligaţie morală" pe care Simon o are de îndeplinit faţă de părinţii Rebeccăi ar trebui să aibă o greutate mai mare pe umerii lui decât sentinţa primită de la instanţa de judecată.

"Sentimentele lor în ceea ce te priveşte sunt remarcabile pentru nişte părinţi îndoliaţi, care au manifestat atâta generozitate faţă de persoana care le-a luat singurul copil. Partea cea mai semnificativă ar trebui să fie obligaţia morală, decât cea juridică. Tu trebuie să îndeplineaşti aşteptările părinţilor Rebeccăi, stabilite în termeni clari", a spus judecătorul Milford.

Într-o declaraţie citită în faţa instanţei, părinţii Rebeccăi au spus: "I-am dat trei sarcini. Una este că trebuie să dea semnificaţie vieţii sale, să facă ceva măreţ cu mâinile, cu capul sau cu inima. Niciodată să nu se plângă de o zi proastă. O zi proastă este considerabil mai bună decât nicio zi.

Al doilea lucru pe care i-l cerem este ca pe parcursul vieţii să-şi ia angajamentul să ajute copii, în memoria Rebeccăi. Antrenor de fotbal, cercetaş şef sau orice alte activităţi de mentorat.

În al treilea rând, el trebuie să se îmbărbăteze şi să spună adevărul despre ce s-a întâmplat. Noi înţelegem că vor exista consecinţe şi că îi va cere instanţei să fie indulgentă, dar trebuie să accepte că este răspunzător pentru moartea lui Rebeccăi.

Dacă va face aceste lucruri va avea iertarea noastră, dar şi el trebuie să se ierte. Iertarea nu înseamnă să uiţi, ci mai degrabă să îmbrăţişezi provocarea de a trăi în moralitate pentru amândoi", se arată în declaraţiile părinţilor îndoliaţi.

Cand a fost audiat, Simon a spus că Rebecca l-a strigat, ceea ce i-a distrat atenţia de la şofat şi l-a determinat să apese frâna şi acceleraţia simultan, ceea ce indică panica şi lipsa de experienţă.

De altfel, în corpul lui Simon a fost detectată şi o cantitate de canabis, dar nu era suficient de mare încât să-i afecteze abilităţile de a conduce, potrivit JournalLive.

Ca urmare a sentinţei comunitare pe care a primit-o, acuzatul trebuie să presteze 300 de ore de muncă în folosul comunităţii, nu are voie să conducă trei ani de zile şi timp de trei luni nu are voie să părăsească domiciliul în intervalul orar 19.00-5.00.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite