Taxă de sărăcie pe biletele de avion
0Miniştrii de finanţe ai UE au căzut de acord în privinţa unei taxe asupra biletelor de avion, fondurile respective, estimate la peste 200 milioane de euro anual, urmând a fi folosite pentru
Miniştrii de finanţe ai UE au căzut de acord în privinţa unei taxe asupra biletelor de avion, fondurile respective, estimate la peste 200 milioane de euro anual, urmând a fi folosite pentru ajutorarea ţărilor sărace ale lumii a treia.
Taxa, care dă curs unei propuneri comune franco-germane, va fi instituită deocamdată pe baze voluntare. Până în prezent, au declarat că vor aplica taxa Franţa, Germania şi Belgia, în vreme ce Irlanda, Malta şi Cipru vor lăsa la latitudinea pasagerilor dacă să o plătească sau nu. Celelalte ţări încă nu s-au pronunţat. Secretarul general al ONU, Kofi Annan, a salutat ideea instituirii taxei, chemând şi alte state ale lumii, inclusiv din afara UE, să i se alăture, dar America se împotriveşte categoric, companiile aeriene, în general, fiind şi ele ostile, de teama reducerii numărului de călători.