Stare de alertă în Londra. Autorităţile se tem de un atac terorist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile britanice se tem de un eventual atac terorist ce ar viza capitala, unde au fost mobilizate efective importante de poliţie, în special în marile gări şi aeroporturi.

Potrivit presei britanice, nivelul alertei în marile infrastructuri de transporturi a trecut de la "important" la "grav", ceea ce implică mobilizarea unor forţe suplimentare în gările din Londra şi pe aeroportul Heathrow.

O sursă din domeniul securităţii a declarat pentru Daily Telegraph că nu este vorba despre o ameninţare teroristă "iminentă", ci despre îngrijorări suscitate de activitatea detectată a câtorva celule extremiste.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane, care se ocupă de combaterea terorismului, s-a mulţumit să amintească faptul că nivelul de alertă în Marea Britanie este fixat la "grav", ceea ce înseamnă că un atac este foarte probabil, din ianuarie 2010".

Ne vom adapta acţiunea în consecinţă, desfăşurând tot felul de acţiuni secrete sau publice reevaluate în mod constant, a declarat el.

Nivelul "grav" înseamnă că un atentat este considerat "foarte probabil" şi reprezintă penultimul nivel pe o scară de cinci, cel mai ridicat fiind cel "critic", în care un atac este iminent.

În cadrul acestui sistem de alertă global, există totuşi niveluri de alertă specifice pentru marile infrastructuri naţionale care nu sunt în mod normal făcute publice şi care se schimbă frecvent.

Fiecare dintre noi trebuie să rămână vigilent şi să informeze poliţia despre orice activitate suspectă, a adăugat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

Premierul britanic, David Cameron, a declarat la începutul lui ianuarie că lupta împotriva terorismului este una dintre "priorităţile" Guvernului său în 2011.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite