Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Slovacia nu mai vrea în euro şi compară UE cu Uniunea Sovietică

10 august 2011, 20:45 |  Autor: Cătălina Mihai | 

Cuvinte cheie: UE, criză, divergenţe, euro,

Richard Sulik, preşedintele Parlamentului slovac, critică măsurile din zona euro

Richard Sulik, preşedintele Parlamentului slovac, critică măsurile din zona euro

 

Preşedintele Parlamentului de la Bratislava, Richard Sulik, crede că metodele Bruxellesului de ajutare a ţărilor în dificultate sunt demne de un regim socialist.

Căderea burselor şi spectrul unei noi recesiuni nu-i sperie pe liderii europeni, care se gândesc încă dacă vor convoca sau nu un summit în septembrie. Ministrul spaniol de Finanţe, Elena Salgado, a declarat pentru postul naţional de radio că, în primele zile ale lunii viitoare, va avea loc o reuniune extraordinară a zonei euro. Dar Olivier Bailly, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a precizat pentru EurActiv că nu ştie nimic despre un astfel de summit şi că este posibil ca oficialul spaniol să se fi referit la o reuniune a miniştrilor de Finanţe.

Pe agenda preşedinţiei poloneze următorul summit al euroliderilor este programat la 3 octombrie, la Luxemburg, iar premierul finlandez, Jyrki Katainen, a precizat că alte reuniuni nu sunt necesare.

Divergenţe germane

Un purtător de cuvânt al ministrului german de Finanţe a negat că propunerea ministrului Economiei privind un consiliu de stabilitate - care să supravegheze politicile financiare ale statelor din zona euro - a fost discutată în cadrul coaliţiei de la Berlin. Philipp Rösler precizase că a informat-o pe Angela Merkel asupra acestei propuneri. Incidentul scoate încă o dată în evidenţă fricţiunile dintre ministrul liberal al Economiei şi creştin-democratul de la Finanţe.

„Uniunea Datoriei"

Preşedintele Parlamentului slovac, Richard Sulik, a criticat dur ajutarea ţărilor aflate în dificultate, apreciind că acest lucru transformă UE într-o „uniune a datoriei". Este „un drum drept către un socialism desăvârşit", a declarat Sulik pentru agenţia TASR. „Parcă ar fi din nou Uniunea Sovietică. URSS avea 15 republici, UE va avea 27", a mai spus preşedintele Parlamentului, nemulţumit şi de decizia Băncii Centrale Europene de a cumpăra obligaţiuni spaniole şi italiene.

El a spus că formaţiunea pe care o conduce, Partidul Libertate şi Solidaritate, va face tot posibilul ca Parlamentul să nu voteze noua formă a Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară.

Revenirea la coroana slovacă

Sulik a mai spus că ţara sa, care a adoptat euro în 2009, ar trebui să se gândească la revenirea la coroana slovacă. Fost economist, Richard Sulik a explicat că Slovacia a crezut în promisiunile privind o monedă stabilă şi reguli solide. Acum, când regulile nu mai sunt aceleaşi pentru toată lumea, a sosit timpul ca Bratislava să nu mai creadă orbeşte în liderii europeni şi să pregătească un plan B pentru revenirea la moneda naţională.

Citeşte şi:

Europa la răscruce: Bancherii şi experţii au făcut tot ce au putut. E rândul politicienilor! Cum ar putea intra în istorie ziua de 7 august

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Malin Bot

    Un client al BCR, din Focşani, a învins aroganţa cu care acţionează bancherii în România. Exemplul lui trebuie urmat de către toţi cei care sunt trataţi abuziv de bănci. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Continuare

    Un dar toxic pentru Iliescu

    Liviu Avram

    Opoziţia nu a înţeles nimic din episodul Roberta, pe când Puterea se pare că da.

    Cetăţeni şi populaţii

    Mircea Vasilescu

    A plăti regulat taxele nu e suficient pentru a deveni un bun cetăţean.

    Domnul Crin, mamă-eroină

    Grigore Cartianu

    Cel mai recent raport întocmit de Institutul pentru Politici Publice (IPP) marchează o premieră absolută în politica românească din ultimii 22 de ani: un membru al forului legislativ a absentat de la absolut toate voturile unei sesiuni parlamentare (218 voturi, septembrie - decembrie 2011).

    Mic tratat de dezinformatică

    Radu Calin Cristea

    Doar în timpul comunismului s-a minţit atât de mult ca în România ultimilor ani.

    Adio, miliarde de euro!

    Ion M. Ionita

    E mai simplu să furi banii de la buget decât să construieşti cu fonduri europene.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole