Sprijin consular australian pentru Assange şi atac cibernetic asupra site-ului procurorului suedez care îl cercetează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks

Ministrul australian al Afacerilor Externe, Kevin Rudd, a afirmat miercuri că serviciile consulare ale ţării sale îl vor ajuta pe fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, arestat marţi la Londra, relatează AFP.

"Am confirmat că vom furniza (o susţinere a serviciilor consulare), aşa cum procedăm cu toţi cetăţenii australieni", a declarat Rudd, pentru un post de televiziune.

După arestarea lui Assange, marţi dimineaţă, consulul general al Australiei în Marea Britanie a discutat cu fondatorul WikilLeaks. Totodată, diplomaţi australieni au fost prezenţi în momentul audierii lui Assange de către justiţia britanică.

"Îi vom trimite în curând o scrisoare prin care îl vom informa că suntem pregătiţi să-i furnizăm vizite ale membrilor serviciilor consulare şi orice alt ajutor cu privire la drepturile sale", a adăugat Rudd.

Luni, premierul australian, Julia Gillard, a calificat drept "iresponsabilă" publicarea de către WikiLeaks a mii de telegrame diplomatice americane.

Assange este acuzat că ar fi autorul unui viol şi a două molestări sexuale, în Suedia, în august 2010. Magistraţii britanici au respins marţi cererea avocaţilor de a-l elibera pe cauţiune pe Assange şi au stabilit ca acesta să rămână după gratii până pe 14 decembrie, când va avea loc următoarea înfăţişare la tribunal. În cadrul audierilor, fondatorul WikiLeaks şi-a exprimat opoziţia faţă de cererea de a fi extrădat în Suedia, spunând că va lupta împotriva acesteia.

Site-ul procurorului suedez, ţinta unui atac informatic

La câteva ore după arestarea lui Assange, site-ul de Internet al procurorului suedez care îl cercetează pe fondatorul WikiLeaks a fost ţinta unui atac informatic, potrivit anunţului unui grup de securitate informatică.

Potrivit Panda Security, site-ul procurorului aklagare.se a devenit inaccesibil în urma acţiunii unor piraţi regrupaţi în cadrul unui grup denumit "Anonimi". Nici la ora transmiterii acestei ştiri, 9.00 (ora României), el nu poate fi accesat.

Potrivit Panda Security, grupul "Anonimi" a atacat site-ul procurorului suedez, precum şi pe cel al serviciului de plată online PayPal şi al băncii poştale elveţiene.

PayPal a blocat tranzacţiile financiare ale WikiLeaks săptămâna trecută, în timp ce Postfinance, filiala bancară a Poştei elveţiene, a anunţat luni că a închis contul fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, din cauza "informaţiilor false privind locul de domiciliu".

Site-ul WikiLeaks a fost şi el ţinta atacurilor cibernetice de când a început să posteze online circa 250.000 de telegrame diplomatice americane, la 28 noiembrie.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite