Separatiştii italieni, tot mai mulţi în parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În afară de Silvio Berlusconi, alţi doi mari câştigători ai alegerilor din Peninsulă sunt Liga Nordului şi Mişcarea pentru Autonomia Siciliei

Partidul separatist Liga Nordului, xenofob şi antieuropean, şi-a dublat numărul de locuri în parlamentul italian, situaţie ce îi conferă cea mai mare influenţă asupra viitorului cabinet condus de “Il Cavaliere”. Iar ca preşedinte al Regiunii Sicilia a fost ales Raffaele Lombardo, om politic de dreapta, cunoscut pentru intenţiile sale secesioniste.

„Totul se poate schimba acum. Avem în prezent forţa necesară pentru ca ideile Nordului să fie aprobate, suntem mai puternici ca niciodată”, a declarat Umberto Bossi, liderul formaţiunii secesioniste Liga Nordului, după ce a fost anunţat rezultatul oficial al scrutinului din 13-14 aprilie.

Conform acestuia, Liga a fost creditată cu 8,3% de voturi în Senat şi 8,1% în Camera Deputaţilor, faţă de numai 4,6%, cât a obţinut la legislativele din 2006.

„Este o revenire în forţă a Ligii Nordului, care va cere responsabilităţi şi miniştri importanţi şi va insista pe trei teme: federalismul, imigraţia şi chestiunile europene”, apreciază politologul francez Marc Lazar.

La rândul său, cotidianul britanic „The Independent” este de părere că numărul mare de imigranţi din România şi din alte ţări a alimentat sentimentele şovine pe baza cărora prosperă Liga, formaţiune cunoscută pentru ostilitatea faţă de străini, „sudul parazit” şi Roma, pe care o numeşte “marele hoţ”.

Măsuri dure împotriva imigraţiei ilegale

Bossi a declarat deja că viitorul guvern va trebui să modifice legislaţia fiscală şi să combată imigraţia ilegală, iar “Il Cavaliere” a ţinut să precizeze în acest sens că “una dintre priorităţi va fi suplimentarea taberelor pentru identificarea cetăţenilor străini care nu au locuri de muncă”.

O altă prioritate a lui Berlusconi este întâlnirea cu preşedintele rus, Vladimir Putin, care va avea loc mâine, pe insula Sardinia. Un alt mare câştigător al recentelor alegeri este Raffaele Lombardo, liderul formaţiunii “Mişcarea pentru Autonomie”, votat de 64% din sicilieni pentru postul de preşedinte al Regiunii Sicilia.

“Este pentru prima dată când avem, prin alegeri directe, un preşedinte care este expresia unei forţe autonomiste în Sicilia”, a declarat Lombardo.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite