Presa bulgară, condusă de foşti colaboratori ai Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 102 foşti agenţi sau colaboratori ai Securităţii au în prezent funcţii de conducere în instituţii private de presă din Bulgaria, a dezvăluit ieri Comisia bulgară însărcinată cu deschiderea arhivelor fostelor servicii secrete comuniste, relatează AFP.

Comisia a verificat 2.366 de proprietari şi şefi de diverse niveluri din 273 de instituţii de presă - radiouri, televiziuni şi site-uri. Dintre aceştia, 102 s-au dovedit a fi agenţi sau foşti colaboratori ai serviciilor de spionaj sau contraspionaj civil sau militar.

Legea privitoare la deschiderea arhivelor, aflată în vigoare din 2006, prevede deschiderea aproape în totalitate a dosarelor.

Publicarea numelor foştilor agenţi sau colaboratori din presa privată vine după ce, la sfârşitul anului 2008 avusese loc o operaţiune similară pentru presa oficială. Au fost publicate atunci numele a 67 de şefi ai diverselor departamente de la postul naţional de radio, a 43 de la televiziunea naţională, precum şi a 21 de la agenţia naţională de presă BTA care au colaborat cu fostele servicii secrete.

Potrivit rapoartelor comisiei, un ministru din şase din guvernele postcomuniste bulgare a fost agent sau colaborator al serviciilor bulgare. Însuşi preşedintele Gheorghi Părvanov s-ar număra printre colaboratorii serviciilor de informaţii, lucru pe care îl neagă.

Agenţii şi colaboratorii din actualul legislativ sunt în număr de nouă şi accesul lor la funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte sau şef de comisie a fos interzis, deşi legea nu prevede sancţiuni pentru foştii colaboratori sau agenţi. Un ministru fără portofoliu din actualul guvern a colaborat şi el cu serviciile de spionaj.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite