Secretul lui Merkel
0
Cancelarul german a ştiut să se strecoare printre furcile caudine ale crizei, lăsându-l pe contracandidatul său să achite nota de plată. Viitorul partener de coaliţie al creştin-democraţilor Angelei Merkel pare a reprezenta singura necunoscută a alegerilor generale de duminică.
Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU) sunt cotate cu 35% din voturi, în uşor regres, potrivit ultimelor sondaje de opinie.
Faţă de sondajele realizate după duelul televizat dintre cancelarul Angela Merkel şi ministrul de externe, Frank-Walter Steinmeier, Partidul Social-Democrat (SPD) a mai câştigat două procente, ajungând la 26%. La alegerile din 2002 şi 2005, SPD a reuşit pe ultima sută de metri să recupereze şi să împiedice o coaliţie între creştin-democraţi şi liberali (FDP).
O serie de analişti susţin că numărul mare de indecişi ar putea influenţa rezultatul votului de duminică, amintind de ce s-a întâmplat în urmă cu patru ani, când CDU a pierdut şase procente în ultimele trei zile. Datele nu mai sunt însă aceleaşi ca în 2005, fiind greu de prezis un deznodământ asemănător. Campania electorală a marcat un reviriment al liberalilor (13%)şi al verzilor (11%). Din 2007, pe scena politică a apărut şi Die Linke, fondat de fostul lider social-democrat Oskar Lafontaine, formaţiune ce ar putea încurca multe socoteli.
În Olanda, la recentele alegeri europarlamentare, Partidul Muncii – de stânga – şi creştin-democraţii, care formează coaliţia aflată la putere, au obţinut rezultate contradictorii. În timp ce creştin-democraţii au câştigat alegerile, formaţiunea de stânga a plătit preţul crizei economice, pierzând peste 9 procente faţă de alegerile din 2004. Scenariul pare a se repeta în Germania, unde criza a lovit doar în Partidul Social-Democrat, nu şi în Uniunea Creştin-Democrată.
Un prim răspuns este dat de gradul de simpatie al celor doi candidaţi la postul de cancelar. În cei patru ani de mandat, Angela Merkel a punctat mereu la capitolul simpatie. Astfel, dacă sistemul ar fi permis alegerea directă a cancelarului, Merkel ar fi obţinut un procent mult mai mare decât cel al partidului (49% potrivit ultimelor sondaje). De partea cealaltă, Steinmeier a ajuns la 26 de procente abia după duelul televizat de acum două săptămâni, când a fost „declarat“ câştigător de către telespectatori.
Pragmatism şi simplitate
Germanii o apreciază pe Merkel (55 de ani) pentru pragmatismul şi stilul său simplu, în timp ce lui Steimeier (53 de ani) i se reproşează lipsa de carismă. CDU a primit un ajutor serios la nivel de imagine şi de la cel mai tânăr ministru german al Economiei.
După ce Michael Glos a demisionat la începutul anului, în plină criză, Karl-Theodor zu Guttenberg (37 de ani) a adus un aer proaspăt în guvern. Numit şi „der coole Baron“ (baronul cel şarmant), zu Guttenberg a atras simpatia alegătorilor prin tăria cu care îşi apără punctele de vedere, chiar şi în faţa greilor din CDU, şi pentru nonşalanţa de care dă dovadă.
Campanie ternă
Campania electorală a fost destul de plictisitoare, alegătorii apreciind că marilor teme, printre care şomajul şi criza, nu li s-a acordat atenţia cuvenită.
Nici presa nu a fost prea mulţumită de modul în care s-au derulat „ostilităţile“, atât Angela Merkel, cât şi Frank-Walter Steinmeier evitând atacurile directe, după ce au fost parteneri de coaliţie timp de patru ani.
Votul imigranţilor
Potrivit datelor oficiale, circa 5,6 milioane de imigranţi au drept de vot. Cei mai mulţi votează cu social-democraţii, inclusiv în rândul turcilor, cea mai importantă minoritate. 70% dintre persoanele de origine turcă ar vota cu SPD şi cu Verzii, deşi marea lor majoritate au orientări conservatoare şi acordă religiei un rol important în viaţa de zi cu zi.
„Jamaica“ şi „Semaforul“, variante de coaliţie
Sondajele online realizate de principalele ziare arată că populaţia nu mai vrea încă patru ani de coabitare între social-democraţi şi creştin-democraţi. Preferinţele se îndreaptă spre o coaliţie între CDU şi aliaţii lor tradiţionali, liberalii.
A fost avansată şi ideea unei coaliţii „Jamaica“ – aluzie la culorile reprezentative pentru CDU (negru), FDP (galben) şi Verzii. Aceştia din urmă resping însă această variantă. „Semaforul“ este varianta avută în vedere de SPD (roşu), care îi curtează pe liberali şi pe verzi. FDP a susţinut însă sus şi tare că niciun post în guvern nu este atât de important pentru „a ne jertfi principiile“.
Presa germană nu exclude nici o înţelegere între SPD, Verzi şi Die Linke (Stânga). Un amalgam de foşti comunişti şi nemulţumiţi din SPD, formaţiunea are un sprijin semnificativ în estul ţării. La nivel naţional, partidul este cotat cu 10-12%.
Oficial, SPD nu agreează o apropiere de radicalii conduşi de fostul lor coleg, Oskar Lafontaine, dar la nivel municipal şi regional au încheiat alianţe, astfel că nimic nu e bătut în cuie.
Se încarcă comentariile...
