Scandal diplomatic pe tema gripei aviare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase camioane încărcate cu carne de curcan, trimise în Ungaria săptămâna trecută de firma britanică Branard Matthews, au creat un scandal diplomatic între Londra şi Budapesta. Şeful

Şase camioane încărcate cu carne de curcan, trimise în Ungaria săptămâna trecută de firma britanică Branard Matthews, au creat un scandal diplomatic între Londra şi Budapesta. Şeful Autorităţii Veterinare Ungare, Miklos Suth, s-a declarat şocat de vestea transportului de carne crudă, provenită chiar din zona focarului de gripă aviară. Bernard Matthews, care între timp şi-a redeschis o parte dintre abatoare şi unităţile de procesare, întârzie prezentarea documentelor privind transportul către Ungaria. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că transportul este legal dacă produsul nu a provenit din păsările omorâte, iar marfa a fost procesată, împachetată şi depozitată separat. Totuşi, unii oficiali britanici înţeleg supărarea oficialilor maghiari. O întâlnire între secretarul de stat britanic, David Miliband, şi ambasadorul ungar la Londra, Borbala Czako, a fost aranjată de urgenţă, pentru a restabili buna cooperare între cele două ţări membre UE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite