Sarkozy și Hollande, ultimele pregătiri pentru alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meci Sarkozy-Hollande în turul al doilea
Meci Sarkozy-Hollande în turul al doilea

Cu puțin timp înainte de a afla cine este noul președinte al Franței, presa franceză dezvăluie ce vor face cei doi candidați, în seara de după alegeri

Publicaţia L'Express scrie că fiecare dintre ei şi-a ales discursul, teritoriul şi publicul său.
Candidatul socialist, Francois Hollande, s-a hotărât, potrivit unei declaraţii pe care a făcut-o la Tulle, ca în caz de victorie în alegeri să sărbătorească la Bastilia. Sarkozy a ales Place de la Concorde, dacă va fi reales.

Candidatul socialist a spus că va da o declaraţie, indiferent care va fi rezultatul scrutinului, puţin după ora 20:00 (21:00, ora României), duminică, în Piaţa Catedralei, la Tulle, unde a votat şi înainte, a precizat echipa sa de campanie. El va pleca apoi către Paris şi se va întâlni cu electoratul său la Bastilia, în cazul în care va ieşi învingător.

Deja, sâmbătă seara, în Piaţa Bastiliei, muncitorii începuseră să instaleze proiectoare pe lampadarele din faţa Operei din Paris. Stocaseră şi grilajele înspre marginile pieţei, pentru a le desfăşura în caz de miting de victorie, duminică. Când jurnaliștii de la AFP i-au întrebat ce este cu acele pregătiri, niciunul dintre lucrători nu a recunoscut că toate aceste pregătiri s-ar face pentru eventuala victorie în alegeri a vreunuia dintre cei doi candidaţi.

La sediul Partidului Socialist , peste 1.200 de jurnalişti de toate naţionalităţile, inclusiv coreeni, israelieni, danezi, japonezi, ruşi şi americani au solicitat acreditări pentru serata prezidenţială, însă numai 600 dintre ei le-au obţinut, nefiind locuri suficiente pentru toţi.

Strada Solferino, unde se află sediul paridului lui Hollande, va fi închisă temporar, fiind accesibilă numai militanţilor şi simpatizanţilor partidului. Dacă aceştia vor veni în număr nmare, să urmărească pe un ecran imens ce va bloca strada, ar putea fi închis şi Bulevardul Saint-Germain.

La rândul său, Sarkozy le va vorbi simpatizanţilor săi, indiferent dacă va ieși câștigător sau nu, fie la "Mutualite", dacă va pierde, fie în "Concorde", în caz de victorie.

Echipa de campanie a preşedintelui conservator, care a candidat din partea UMP, a rezervat un camion-podium, care va deveni funcţional dacă va fi necesar, fiind dotat cu un sistem de sonorizare şi cu o scenă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite