Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Sarkozy împinge Franţa spre NATO

12 martie 2009, 21:21 |  Autor: Luminita Bogdan  | 

Sarkozy împinge Franţa spre NATO

Sarkozy împinge Franţa spre NATO

 

Pe fondul dezbaterilor aprinse de pe scena politică de la Paris, preşedintele Nicolas Sarkozy a explicat, ieri, ce înseamnă revenirea Franţei în comandamentul integrat al NATO, după 43 de ani de la părăsirea acestuia de către Charles de Gaulle.

Discursul său, foarte aşteptat, a închis un colocviu al Fundaţiei pentru cercetare strategică la Şcoala Militară, intitulat “Franţa, apărarea europeană şi NATO în secolul XXI “.

Preşedintele Sarkozy a oficializat apropierea Franţei de Alianţă cu o săptămână înainte ca Parlamentul să se pronunţe în legătură cu politica externă a ţării şi pe chestiunea NATO, precum şi summitul aniversar al organizaţiei, de la Strasbourg şi Kehl.

Unii politicieni francezi văd în decizia autorităţilor o vânzare ieftină a moştenirii gaulliste, în timp ce opoziţia denunţă o iniţiativă susceptibilă să ruineze imaginea de independenţă a Franţei.

O decizie susţinută de populaţie

Cetăţenii francezi par însă să susţină decizia preşedintelui Sarkozy, cu 58%, potrivit unui sondaj IFOP, sau cu 52%, potrivit unui studiu realizat de LH2. În 1966, în timpul lui Charles De Gaulle, Franţa s-a retras din comandamentul militar al NATO, continuând totuşi să fie membră a Alianţei.

Decizia, luată în plin Război Rece, a fost apogeul mai multor ani de rivalitate franco-americană pentru controlul asupra Alianţei şi al armelor nucleare.

Cei care se opun revenirii complete a Franţei în NATO afirmă că acest lucru va antrena alinierea Parisului la poziţiile Washingtonului.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Franţa pe credit

    Creşterea economică bazată pe îndatorare a dus la prăbuşirea competitivităţii franceze. Singura ...

    Petre Roman şi-a lansat volumul de „Cuvinte împotriva Puterii”

    Primul premier al României din perioada postdecembristă, Petre Roman, şi-a lansat sâmbătă, 5 ma ...

    George Clooney, dineu de 12 milioane de dolari pentru campania electorală a lui Barack Obama

    George Clooney organizează un dineu cu scopul de a strânge fonduri pentru campania de realegere ...

    Franţa îşi retrage trupele din Afganistan mai devreme cu an decât a stabilit NATO

    Franţa îşi va repatria trupele din Afganistan până la sfârşitul lui 2013, însemnând mai devreme ...

    Victoraş, ai grijă de copii!

    Legenda spune că pe 22 decembrie 1989, înainte de a urca în elicopterul fugii spre neant, Elen ...

    Ca în vremurile bune, Băsescu face declaraţii politice la supermarket: "Ar fi un dezastru ca Guvernul Ponta să nu treacă"

    Preşedintele Traian Băsescu a ieşit sâmbătă seara la cumpărături într-un supermarket bucureştea ...

    Ce a păţit un neamţ care s-a trezit cu 200 de milioane de euro în cont şi s-a gândit să îi mute la altă bancă

    Un neamţ, prezentat de presa din Germania ca fiind Michael H., a vândut acţiuni în valoare de 2 ...

    FOTO Cădere liberă. Cele mai înalte blocuri de apartamente din România, „probleme grave la structura de rezistenţă”

    Cele mai înalte clădiri de apartamente din România au vicii „grave la structura de rezistenţă" ...

    Legea islamică îşi face loc în Europa

    Şeful Asociaţiei Tribunalelor din Norvegia a propus autorităţilor să permită activitatea tribun ...

    Aceasta este maşina condusă de şoferul care a provocat un accident mortal în Sarichioi GALERIE FOTO

    Laurenţiu (31 de ani) l-a accidentat mortal pe Egor (43 de ani) din Sarichioi şi a părăsit locu ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole