Rusia şi Vaticanul şi-au ridicat reprezentanţele diplomatice la rangul de ambasadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Benedict al XVI-lea
Papa Benedict al XVI-lea

Preşedintele rus Dmitri Medvedev i-a comunicat joi seara Papei Benedict al XVI-lea, în timpul audienţei de la Vatican, că a semnat un decret care ridică la rangul de ambasadă reprezentanţa diplomatică rusă de pe lângă Sfântul Scaun, stabilindu-se astfel relaţii diplomatice pline între Moscova şi Statul Vatican, transmite Agerpres.

Vaticanul şi fosta Uniune Sovietică au stabilit relaţii diplomatice în 1990, deschizând oficii de reprezentare diplomatică reciproce, deşi cei care s-au aflat la şefia acestora au avut rangul de ambasadori.

Pe de altă parte, un comunicat al Sfântului Scaun menţionează că în cursul convorbirii dintre Sfântul Părinte şi Medvedev s-a transmis satisfacţia ambelor părţi pentru relaţia cordială existentă în prezent şi acordul de a stabili pline relaţii diplomatice între cele două ţări.

Potrivit unor surse oficiale de la Vatican citate de Asca, schimbarea nivelului de reprezentare dintre cele două ţări va fi realizată practic până la sfârşitul anului, trebuind schimbate instrumentele de ratificare ale deciziei.

Comunicatul Sfântului Scaun mai menţionează că între Sfântul Părinte şi preşedintele rus a avut loc un "schimb de opinii despre situaţia economică şi politică din plan internaţional, inclusiv în lumina enciclicei Caritas in Veritate", documentul publicat de Papa Benedict XVI-lea şi prin care afirmă necesitatea introducerea moralităţii în mersul economiei mondiale.

"S-a mai vorbit despre actualele provocări pentru securitatea şi pacea globală, teme culturale şi sociale de interes comun cum ar fi valoarea familiei, dar şi despre contribuţia credincioşilor (catolici n.red.) la viaţa Rusiei", se mai arată în comunicat.

Preşedintele rus i-a dăruit Sfântului Părinte o cutie de lemn artizanală cu imaginea catedralei Sfântului Vasile din Piaţa Roşie de la Moscova, precum şi ultimele 22 de volume ale Enciclopediei Ortodoxe care completează colecţia Vaticanului, primele volume fiind dăruite suveranului pontif de către premierul Vladimir Putin. "Nu voi şti să le citesc", a spus Papa primind cadoul, însă preşedintele rus i-a răspuns: "Veţi fi ajutat".

Suveranul rus i-a dăruit liderului de la Kremlin, pe lângă o medalie a pontificatului său, o litografie din 1645 realizată de Gian Lorenzo Bernini reprezentând faţada de atunci a catedralei San Pietro, precum şi primul exemplar tipărit în rusă al ultimei enciclice papale, Caritas in Veritate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite