Rusia curtează UE, via Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev

Întâlnirile la nivel înalt ruso-italiene sunt din ce în ce mai dese. După ce în urmă cu o lună şi jumătate premierul Berlusconi i-a făcut o vizită „surprinzătoare“, cum a numit-o presa italiană, omologului său rus, Vladimir Putin, ieri a fost rândul liderului de la Kremlin, Dmitri Medvedev, să se deplaseze în Italia.

Şeful statului rus a venit pentru a asista la semnarea acordului între grupul energetic italian Eni şi concernul rus Gazprom ce autorizează intrarea companiei franceze EDF în proiectul gazoductului South Stream.

Autorităţile de la Moscova şi Roma vor să dea în exploatare, din 2013, o nouă conductă de gaze între Rusia şi Uniunea Europeană, care va trece pe sub Marea Neagră.

Medvedev a folosit prilejul şi pentru a-şi promova proiectul de Tratat pentru securitatea europeană. El a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, că ţara sa contează pe Italia pentru încheierea unui nou acord cu Uniunea Europeană.

Cei doi lideri politici au mai discutat despre problema nucleară iraniană şi situaţia din Afganistan. Ieri după-amiază, liderul de la Kremlin s-a întâlnit pentru prima oară cu Papa Benedict al XVI-lea.

Medvedev şi Suveranul Pontif au abordat problema stabilirii de relaţii diplomatice între Moscova şi Vatican şi au discutat şi despre o posibilă întâlnire a patriarhului Rusiei,  Kiril, cu Papa Benedict al XVI-lea. Preşedintele rus, ortodox practicant, s-a declarat favorabil unui dialog interreligios. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite