Românii vor avea un cuvânt de spus în alegerile din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drept de a alege şi de a fi aleşi Purtătorul de cuvânt al Stângii Unite, Joan Herrera, a declarat că "imigranţii nu pot servi numai la plata taxelor, ci trebuie să aibă şi dreptul de a alege


Drept de a alege şi de a fi aleşi
Purtătorul de cuvânt al Stângii Unite, Joan Herrera, a declarat că "imigranţii nu pot servi numai la plata taxelor, ci trebuie să aibă şi dreptul de a alege şi de a fi aleşi". Herrera a mai spus că propunerea de lege este o modalitate "de a evita xenofobia". Data adoptării acestui proiect de lege nu se cunoaşte, dar, potrivit AFP, este foarte probabil să se aprobe deoarece mai mulţi lideri ai opoziţiei au declarat că vor susţine iniţiativa. În Spania, potrivit datelor oficiale din iunie 2006, locuiesc legal 1.958.091 de persoane. Cei mai numeroşi străini provin din Maroc (503.966), Ecuador (339.618), Columbia (211.122), România (189.966) şi China (92.915). Guvernul Zapatero a legalizat situaţia a peste 500.000 de străini în primăvara anului 2005.

Bătaie pe voturile imigranţilor
În ultimii doi ani, românii nu mai sunt văzuţi doar ca mână de lucru ieftină. Faptul că mai mult ca sigur românii vor participa la alegerile locale din 2007 face ca toate formaţiunile politice spaniole să fie foarte atente la acest sector special de alegători, mai ales că există comunităţi compacte de astfel de minorităţi în diferite zone ale Spaniei.
În regiunea capitalei spaniole Madrid, românii sunt pe locul doi, cu o comunitate de 122.000 de persoane, urmează regiunea Valencia (60.000) şi Catalunia (40.000). La întâlnirea reprezentanţilor imigranţilor români cu responsabilii Departamentului pentru românii de pretutindeni, ce a avut loc la începutul acestei luni la Bucureşti, aceştia s-au plâns că forţele politice, atât din ţara de origine, cât şi din ţările "adoptive", îşi aduc aminte de ei doar în preajma alegerilor.

Cei mai întreprinzători şi-au deschis şi firme
Marea masă de imigranţi români pot fi întâlniţi lucrând în construcţii, serviciul domestic (menajeră, baby-sitter), personal auxiliar pentru hoteluri şi restaurante, agricultură, dar există din ce în ce mai mulţi care lucrează şi în alte domenii: medici, profesori, informaticieni, muzicieni, ingineri, consultanţi financiari şi de asigurări, cu toate că au trebuit să facă faţă unor examene de atestare, pentru că diplomele româneşti nu sunt recunoscte în Spania. În ultimii ani, românii au început să-şi deschidă şi afaceri. Potrivit statisticilor oficiale, aproape 4.000 de întreprinzători români şi-au deschis o mică firmă. În ceea ce-i priveşte pe românii care muncesc ilegal în Spania, autorităţile speră ca şi problemele acestora vor fi rezolvate odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, în 2007.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite