AFP: Românii au ieşit în stradă împotriva austerităţii, pe fondul luptelor politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
AFP: Românii au ieşit în stradă împotriva austerităţii, pe fondul luptelor politice
AFP: Românii au ieşit în stradă împotriva austerităţii, pe fondul luptelor politice

Mii de români au ieşit în stradă astăzi la Bucureşti, în cadrul celei mai mari manifestaţii din ultimii zece ani, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate, în timp ce soarta guvernului liberal-democrat minoritar rămâne incertă, comentează AFP.

Între 15.000 de persoane, potrivit poliţiei, şi 30.000, potrivit sindicatelor, s-au strâns în faţa sediului Guvernului, pentru a cere revizuirea unei legi ce prevede armonizarea şi îngheţarea salariilor până în 2011 pentru funcţiile publice.

Foarte organizaţi, manifestanţii - salariaţi, funcţionari, pensionari şi studenţi - au cerut şi creşterea salariului minim de 145 de euro la 170 de euro în 2010.

"Guvernanţi, gândiţi-vă la popor", scria pe pancartele agitate de protestatari, care scandau şi "Jos Guvernul!".

"Dacă nu suntem auziţi, atunci vom intra în grevă la 6 noiembrie", a spus Amalia Marin, 38 de ani, profesoară din Călăraşi.

Această demonstraţie de forţă a principalelor sindicate intervine în condiţiile în care România trece printr-o recesiune severă, cu o scădere a economiei estimată la 8,5% pentru 2009 de către FMI, mai scrie AFP. Cifrele publicate astăzi de Institutul naţional de statistici au arătat un nou recul al producţiei industriale în august, minus 5,9% într-un an.

Temându-se de un nou derapaj al deficitului bugetar în 2010, responsabilii politici au vorbit despre posibila creştere a TVA, chiar a impozitului pe venit.

Pentru a combate efectele crizeie conomice, FMI, în coordonare cu UE şi Banca Mondială, au acordat un împrumut global de 20 miliarde de euro Bucureştiului, cu condiţia ca reformele privind salariile şi pensiile să fie adoptate. "Aceste măsuri trebuie luate acum, pentru că altfel recesiunea va fi prelungită", spune economistul Nicolae Chidesciuc de la banca ING, care precizează totuşi că guvernul actual "este mai slab, ceea ce aduce posibilitatea aplicării unor măsuri mai slabe şi ele".

După retragerea PSD din coaliţie săptămâna trecută, PDL, partidul premierului Emil Boc, este singur la conducere, cu o lună şi jumătate înainte de alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie. Însă minoritar în Parlament, acest guvern interimar este ameninţat de o moţiune de cenzură depusă de Partidul naţional-liberal, de opoziţie. Textul va fi susţinut şi de PSD şi partidul maghiarilor, mai notează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite