România, loc de trafic al armamentelor către Iran
0
Operaţiunea "Sniper", demarată după confiscarea, în România, a 200 de lunete militare descoperite în aeroportul Otopeni, a determinat arestarea a şapte persoane în Italia, sub suspiciunea de export ilegal de arme şi echipamente militare către Iran prin încălcarea embargoului, informează Times Online.
Autorităţile române au colaborat cu Italia în ancheta care a vizat exportul ilegal al unor echipamente militare către Iran, prin încălcarea embargoului internaţional, scrie presa străină.
Garda Financiară din Italia a arestat 7 persoane, 5 italieni şi 2 iranieni, acuzaţi de export ilegal către Iran de arme şi echipamente militare, prin încălcarea embargoului internaţional impus acestei ţări.
Potrivit anchetatorilor, existau planuri pentru exportul în Iran a unor proiectile-trasor, a unor substanţe explozive de fabricaţie est-europeană, a unui amestec pirotehnic puternic inflamabil şi a unor dispozitive termochimice.
Italia, în colaborare cu Marea Britanie, Elveţia şi România, a reuşit să întrerupă furnizarea către Iran a aproximativ 1.000 de sisteme optice de mare precizie, fabricate în Germania, şi a 120 de măşti respiratorii pentru scafandri.
Operaţiunea "Sniper" a permis şi blocarea negocierilor pentru vânzarea în Iran a nouă elicoptere militare care în prezent sunt staţionate în Africa. Potrivit anchetatorilor, echipamentele militare erau exportate prin ţări terţe pentru a ascunde destinaţia finală.
Au fost găsite arme în Marea Britanie, România şi Elveţia. Potrivit procurorului antiterorism Armado Spataro, ancheta a început anul trecut, când echipamente militare au fost descoperite pe aeroporturi din Bucureşti şi Londra.
Autorităţile române au luat legătura cu omologii italieni dat fiind că unele dintre echipamentele depistate proveneau din Italia. Ca reacţie, autorităţile italiene au început interceptarea convorbirilor suspecţilor.
Persoane arestate:
Alessandro Bon, deţinător al companiei Antares SRL
Arnaldo La Scala, deţinător al companiei Antares
Danila Maffei, deţinătoare a companiei Stucco Venice
Raffaele Patriarca Rossi, avocat
Gugliemo Savi, deţinător al companiei Sirio SRL
Nejad Hamid Masoumi, lucra în Italia ca jurnalist, suspectat de apartenenţă la serviciile secrete iraniene
Ali Damirchiloo
Sunt daţi în urmărire alţi doi cetăţeni iranieni: Bakhtiyari Homayoun şi Amir Reza Hakimi.