Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Este tot mai clar că România şi Bulgaria au aderat "cu decenii" prea devreme la UE, susţin ziariştii germani

13 februarie 2009, 21:21 |  Autor:  | 

 

Situaţia la Bucureşti, care a pierdut avantajul în faţa Bulgariei, nu mai este "chiar roz", fiind tot mai clar că cele două ţări au aderat "cu decenii prea devreme" la UE, iar în consecinţă CE ameninţă cu suspendarea fondurilor europene, scrie presa de limbă germană comentând raportul pe justiţie.

Cea mai critică poziţie din presa de limbă germană, potrivit NewsIn, o are cotidianul austriac Der Standard, care constată că în România şi Bulgaria are loc mai degrabă "un regres în loc de progres", întrucât, în ceea ce priveşte reformarea justiţiei, nu s-au făcut prea multe. "Cine răsfoieşte cel mai recent raport pe justiţie ar putea crede că, din greşeală, a dat peste un text din 2007 sau 2008: combaterea ineficientă a corupţiei la nivel înalt, un sistem juridic foarte ineficient şi o folosire defectuoasă a fondurilor UE – aceasta a fost şi este esenţa analizelor de până acum. Reformele din România şi Bulgaria au stagnat din 2007. În unele domenii, în cazul cărora se constataseră în vară progrese, se constată acum regrese", scrie Der Standard.

CE nu are împotriva acestor evoluţii niciun răspuns şi nici instrumentele pentru a determina aplicarea reformelor, subliniază Der Standard. "Aceasta reprezintă un oarecare eşec al procesului de extindere al UE. Experienţa de până acum arată că Bulgaria şi România nu numai că au fost acceptate în UE cu câţiva ani prea devreme, ci cu decenii. Greşeală capitală a fost garantarea aderării la UE independent de progresele reformelor", scrie Der Standard. "Bruxelles-ul începe să conştientizeze că extinderea UE cu orice preţ este totuşi prea scumpă", conchide cotidianul austriac.

Wiener Zeitung scrie că "Bucureştiul este ameninţat de pierderea fondurilor UE" din cauza stadiului reformelor pentru atingerea standardelor UE. Mai mult, ziarul austriac consideră că România a "pierdut avansul pe care îl avea în faţa Bulgariei".
"Bucureştiul a scăzut ritmul reformelor din vară şi a ajuns, din punctul de vedere al independenţei justiţiei, al statului de drept şi alluptei anticorupţie, la nivelul scăzut al Sofiei", comentează Wiener Zeitung.

"La mai mult de doi ani de la aderarea României şi Bulgariei, aceste două ţări nu îndeplinesc nici acum condiţiile impuse de UE, reformele mai mult stagnând", relatează ziarul austriac. Purtătorul de cuvânt al CE Johannes Laitenberger nu a dorit să facă speculaţii în ceea ce priveşte suspendarea fondurilor UE, acesta a spus doar că până în vară trebuie ca Bucureştiul să facă progrese serioase, comentează publicaţia vieneză. Mai mult, potrivit Wiener Zeitung, ar exista informaţii potrivit cărora României i-ar fi fost îngheţate, "fără prea multe anunţuri oficiale", în vara anului 2008, 140 de milioane de euro din fonduri europene, din cauza unei contabilizări defectuoase. "Totuşi, din cauza faptului că România părea atunci să fie pe drumul cel bun, nu s-a realizat legătura politică între între corupţie şi oprirea fondurilor. În această vară condiţiile s-ar putea schimba, iar suma s-ar putea mări", avertizează Wiener Zeitung.

Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Finlanda, Suedia, Danemarca şi Austria susţin menţinerea monitorizării celor două ţări până la îndeplinirea deplină a standardelor UE, adaugă publicaţia din Austria.

Der Tagesspiegel titrează că "Bruxelles-ul ameninţă România cu oprirea fondurilor UE", atrăgând atenţia că după Bulgaria, România este şi ea ameninţată de aceeaşi sancţiune. Ziarul german îl citează pe ministrul Cătălin Predoiu care a motivat că accelerarea reformelor în justiţie depinde de adoptarea codurilor penale. "CE a criticat mai ales faptul că Parlamentul român blochează în mod repetat urmărirea penală a politicienilor", scrie Der Tagesspiegel, amintind de cazul Năstase. Ziarul aminteşte în mod sugestiv că anul trecut vecinul României, Bulgaria, a pierdut 220 d milioane de euro din fonduri UE din cauza corupţiei şi a criminalităţii.

Die Presse scrie în ediţia de joi că UE a impus României şi Bulgariei un parcurs clar: fie abordează cu mai multă determinare lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, fie nu mai primesc finanţare de la UE. "Pentru Bulgaria fuseseră îngheţate încă de anul trecut 220 de milioane de euro, la care s-au adăugat apoi alte 340 de milioane. Acestea ar putea fi suspendate pe termen nedetereminat. Nici pentru România nu este perspectiva chiar roz: şi acolo sunt în joc fonduri de milioane de euro". Die Presse atrage atenţia că raportul CE a fost "oricum, numai îmbucurător nu": din cauza lipsei de transparenţă în luarea deciziilor juridice, politice şi economice, CE consideră că fondurile europene sunt ameninţate. "Nu este garantat că banii ajung acolo unde sunt destinaţi să ajungă. Cu alte cuvinte: nu profită populaţia, ci numai unii corupţi care se îmbogăţesc prin fonduri UE", mai scrie ziarul austriac. Potrivit Die Presse, în interiorul UE ar creşte presiunea asupra acestor ţări. "Fondurile UE nu ar mai trebui plătite", a declarat europarlamentarul CSU Markus Ferber. Şi europarlamentarul CDU Inge Graessle a cerut CE un raport special dedicat folosirii fondurilor europene. CE ar fi anunţat verificări ulterioare, după care va lua decizia legată de plata fondurilor. Cotidianul austriac apreciază că noul raport CE este formulat "foarte diplomatic" ceea ce oferă oportunitatea ca guvernarea, mai ales cea de la Sofia, să interpreteze concluziile după propriul plac.

Wirtschaftsblatt titrează în ediţia de vineri că "UE impune României şi Bulgariei To-Do-Lists", atrăgând atenţia că Bulgaria stă, de data aceasta, mai bine decât România în ceea ce priveşte reformele justiţiei. Wirtschaftsblatt consideră că ritmul reformelor din vară nu a fost menţinut în România din cauza alegerilor parlamentare din noiembrie. Publicaţia citează însă şi critici din PE la adresa raportului. "Raportul CE este mai degrabă o lectură prozaică decât o evaluare clară a progreselor", consideră parlamentarul CDU Inge Graessle, care totuşi cataloghează situaţia României şi Bulgariei ca fiind "alarmantă".
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": un film documentar, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă toată istoria noastră

    „Noi suntem urmaşii Romei? Sau istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsu ...

    FOTOGALERIE Cathedral Plaza a pierdut la CEDO. ARCB aşteaptă o decizie a Justiţiei din România pentru dezasamblarea clădirii

    Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) salută printr-un comunicat de presă decizia ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole