Recensământul etnic, respins la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CE trage Italia de urechi pentru măsurile împotriva imigranţilor

Comisia Europeană revine asupra deciziei sale anterioare legate de pachetul legislativ al guvernului italian în domeniul imigraţiei şi siguranţei publice.

Executivul european recunoaşte că unele măsuri, în special cele privind expulzarea automată a unor cetăţeni europeni, pun „probleme de compatibilitate cu dreptul comunitar şi ar putea antrena sancţiuni“ la Curtea Europeană de Justiţie (CJE) de la Luxemburg.

Declaraţia aparţine chiar comisarului european pentru justiţie şi libertăţi, Jacques Barrot, şi ea are loc la o săptămână de la primul summit european dedicat rromilor, când preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a „expediat“ problema privind integrarea membrilor minorităţii rrome către statele membre, pe motiv că „instrumentele pentru crearea acestei schimbări“ sunt în mâinile acestora.

Comisarul Barrot cere corectarea legii

Schimbarea de atitudine este cu atât mai curioasă cu cât, anterior, purtătorii de cuvânt ai Comisiei au respins, în conferinţele de presă, posibilitatea ca Italia să ajungă în faţa

Curţii Europene de Justiţie din cauza acestor măsuri şi după ce Comisia aprobase în august controversatul recensământ al rromilor din Italia. În plus, Barrot a solicitat guvernului Berlusconi să prezinte, într-un termen foarte scurt, măsuri de corecţie a legii respective - o soluţie conformă cu dreptul comunitar.

Roma, ameninţată cu infringementul

„În caz contrar, Comisia va începe procedurile de infringement prevăzute de tratatul Uniunii“, a avertizat Barrot.
„I-am spus guvernului italian că nu vom accepta niciun recensământ în bază etnică sau religioasă. Am spus că nu vom accepta luarea de amprente digitale de la minori fără o intervenţie a judecătorului şi fără motive legale“, declara Barrot.

Potrivit oficialului european, o comisie a PE se va deplasa în Italia pentru a verifica dacă guvernul respectă liniile formulate în cererea CE. Pe de altă parte, Barrot a cerut statelor membre ale Uniunii să aprobe o propunere de lege europeană pe tema rasismului şi xenofobiei, pe care o va elabora Comisia, pentru ca textul să poată fi folosit în vederea lansării procedurilor la Curtea Europeană de Justiţie.

Printre măsurile guvernului de la Roma figurează expulzarea imediată în caz de condamnare la o pedeapsă de mai mult de doi ani de închisoare, restricţii la reîntregirea familială, folosirea testelor ADN în procedurile de reîntregire familială, luarea amprentelor şi recensământul în taberele de nomazi.

Motivele schimbării

Poate creşterea peste aşteptări a lui Berlusconi în sondaje în ultimele luni - cota sa de popularitate ajungând în septembrie la peste 60 la sută, creştere pe care un institut de sondaj o pune pe seama recentelor măsuri pentru siguranţă a dat de gândit oficialilor europeni.

De altfel, o serie de analişti europeni au tras semnale de alarmă privind efectele măsurilor Berlusconi la nivel european, însă Comisia nu a părut să le asculte de la început. Potrivit presei italiene, în sondajele Ispo şi IPR Marketing, Silvio Berlusconi urcă de la 55-56% opinii favorabile, în iunie, la 60%, în timp ce opoziţia pierde teren.

image

I-am spus guvernului italian că nu vom accepta niciun recensământ în bază etnică sau religioasă

image


Jacques Barrot,
comisar european

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite