VIDEO Război de uzură între presupusul autor al atacurilor din sudul Franţei şi poliţişti, la Toulouse. Primele imagini cu ucigaşul de pe scuter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crimele de la Toulouse au provocat indignarea întregii lumi
Crimele de la Toulouse au provocat indignarea întregii lumi

Un război de uzură este în desfăşurare, de mircuri noaptea, la Toulouse (sud-vest) între poliţişti şi Mohamed Merah, tânărul francez suspectat că a ucis şapte persoane, dintre care trei militari, un adult şi trei copii evrei, şi încercuit de peste 24 de ore în locuinţa sa, relatează AFP.

Mohamed Merah, în vârstă de 23 de ani, suspectat de asasinatele care au generat emoţie în Franţa, nu pare să aibă şanse de a le scăpa poliţiştilor, hotărâţi să îl captureze în viaţă.

Trei explozii violente s-au produs cu puţin timp înainte de miezul nopţii şi o a patra la ora 02.00 (03.00 ora României) în cartierul rezidenţial în care Mohamed Merah este asediat de miercuri, de la ora 03.20 (04.20 ora României).

Acestea au sugerat un atac al unităţii de elită Raid. De fapt, scopul lor a fost să îl pună la încercare din punct de vedere nervos pe Mohamed Merah, căruia poliţiştii i-au întrerupt alimentarea cu apă, gaz şi electricitate.

"Spunea că vrea să se predea, după care s-a răzgândit, creştem presiunea pentru ca el să se predea", a declarat o sursă apropiată anchetei.

"Sperăm să evităm un asalt deoarece noi vrem să îl capturăm pe Merah în viaţă, pentru a putea fi judecat", a declarat în cursul serii ministrul de Interne Claude Guéant pentru a explica de ce unităţile de elită nu trec la acţiune.

Merah

Mohamed Merah se pregătea să lovească din nou şi să ucidă un soldat miercuri, apoi doi poliţişti la Toulouse, a anunţat procurorul din Paris François Molins, care conduce ancheta.

Când membrii unităţii de elită Raid, după o muncă de investigaţie enormă, au venit să îl caute, el a deschis focul şi l-a rănit pe unul dintre ei. Ulterior el a respins alte tentative.

El a acceptat totuşi să arunce pe fereastră una dintre arme, un Colt .45, în schimbul unui aparat care îi permitea să comunice cu exteriorul, au anunţat surse apropiate anchetei.

Au început tratative lungi în cursul cărora suspectul a început să vorbească. El s-a lăudat că a fost format de Al-Qaida, că "acţionat singur" şi că a pus "Franţa în genunchi", a declarat procurorul. "Nu a exprimat niciun regret", cu excepţia aceluia că "nu a provocat mai multe victime", a adăugat el.

Dacă a asasinat cu sânge rece trei copii şi un tată evreu, luni, acest lucru s-a întâmplat deoarece nu a găsit un soldat, a declarat Guéant.

Tânărul îşi explică actele prin simpatia pe care o are pentru palestinieni, prin opoziţia sa faţă de angajamentul militar al Franţei în Afganistan şi prin interdicţia de a purta vălul islamic integral.

Procurorul a realizat tabloul unui fost delincvent condamnat de 15 ori când era minor, care a afişat încă din copilărie un "profil violent" şi "probleme de comportament", refuzat de armata franceză şi care ulterior s-a radicalizat în mediile salafiste şi graţie a două călătorii, efectuate "prin mijloace proprii", în Afganistan şi Pakistan, în fieful Al-Qaida.

Serviciile de informaţii occidentale estimau recent la câteva zeci numărul acestor tineri adepţi ai jihadului care s-au întors din zonele de la frontiera dintre Pakistan şi Afganistan, dintre care unii în Franţa, unde ultimele atacuri islamiste datează din perioada valului de atentate cu bombă din 1995.

Totodată a început să apară o controversă cu privire la supravegherea reţelelor islamiste radicale de către serviciile de informaţii franceze. Potrivit lui Guéant, Mohamed Merah era urmărit de mai mulţi ani. În noiembrie 2011, el a fost convocat de serviciil de informaţii interne la Toulouse pentru a explica aceste sejururi în Afganistan şi Pakistan.

Dar nimic nu indica atunci că el ar putea trece la acţiuni radicale, a afirmat Guéant.

După asasinarea a trei paraşutişti, la 11 şi 15 martie, poliţiştii au comparat listele cu persoane supravegheate cu informaţiile strânse în cadrul anchetei. Dar anchetatorii nu l-au putut identifica şi localiza cu certitudine decât marţi, a declarat procurorul.

La Montauban, preşedintele Nicolas Sarkozy şi alţi candidaţi la alegerile prezidenţiale, între care socialistul François Hollande, le-au adus un omagiu celor trei militari ucişi.

Criminalul "voia să îngenuncheze Republica", dar aceasta "nu a cedat", a afirmat preşedintele ţării, calificând moartea militarilor drept "execuţii teroriste".

Şeful statului a reunit în cursul dimineţii, la Paris, reprezentanţii marilor religii din Franţa, între care evrei şi musulmani, "pentru a demonstra că terorismul nu va scinda comunitatea naţională", a declarat el.

Autorităţile musulmane, ca şi cele iudaice, au respins orice legătură între islam şi aceste crime. "Aceste acte sunt în contradicţie cu bazele acestei religii", a afirmat Mohamed Moussaoui, preşedintele Consiliului franez al cultului musulman (CFCM).

Trei copii evrei, în vârstă de patru, cinci şi respectiv şapte ani, şi un profesor de religie în vârstă de 30 de ani, au fost executaţi luni în condiţii înspăimântătoare la şcoala Ozar Hatorah din Toulouse. Cadavrele victimelor, dintre care trei au dublă naţionalitate, franco-israeliană, au fost transferate în Israel, unde au fost înhumate.

Şcoala, vizată luni de cel mai grav atac antisemit comis în Franţa în ultimii 30 de ani, s-a redeschis miercuri. Părinţii elevilor s-au declarat "uşuraţi" să ştie că suspectul este sub asediul poliţiei, dar aşteaptă arestarea lui.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite