Proteste la Budapesta faţă de noua Constituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de oameni au manifestat luni la Budapesta faţă de noua Constituţie ungară, afirmând că subminează democraţia. În schimb, guvernul lui Viktor Orban sărbătoreşte intrarea acesteia în vigoare printr-o ceremonie.


Organizatorii manifestaţiei desfăşurată sub denumirea „Va fi din nou republică", au indicat că aproape 100.000 de persoane s-au adunat spre după-amiază în una dintre principalele artere ale capitalei ungare.

Numele evenimentului face referire la una dintre dispoziţiile din noua Constituţie intrată în vigoare la 1 ianuarie care înlocuieşte denumirea de Republica Ungară cu simpla Ungaria, notează AFP.



Partidul socialist MSZP, partidul ecologist de stânga LMP şi noul partid DK al fostului premier socialist Ferenc Gyurcsany au participat la adunare, dar membrii clasei politice nu ar trebui să se exprime.

Manifestanţii au scandat sloganuri împotriva guvernului condus de premierul Viktor Orban şi fluturau pancarte pe care scria: „Destul!", „Dictatura lui Orban!", „Orbanistan!", în timp ce membrii guvernului şi preşedintele Pal Schmitt soseau la ceremonia organizată la Opera din Budapesta cu ocazia intrării în vigoare a noii Constituţii.

„Viktor Orban şi servitorii săi au trecut Ungaria dintr-o zonă promiţătoare a Europei în cel mai întunecat loc", a comentat înainte de începerea manifestaţiei deputatul socialist Tibor Szanyi, cerând populaţiei să se mobilizeze pentru „a scăpa de dictatura lui Orban".

image



Legea fundamentală, adoptată în aprilie datorită majorităţii de două treimi a partidului Fidesz al lui Viktor Orban, a adus critici din partea Uniunii Europene, şefului diplomaţiei americane Hillary Clinton şi Amnesty International.

Criticii reproşează noii Constituţii că limitează puterile Curţii Constituţionale, ameninţă pluralismul presei şi pune capăt independenţei justiţiei. Legea Supremă include şi chestiuni sociale - precum drepturile copilului nenăscut, căsătoria între un bărbat şi o femeie, iar analiştii spun că aceste teme ar trebui dezbătute în societate.

Mai mult, sistemul electoral a fost modificat într-un mod care, potrivit opoziţiei, favorizează Fidesz.

image
Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite