Preşedinţia ungară a UE: Menţinem ca prioritate intrarea României şi Bulgariei în Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Externe, János Martonyi, a prezentat priorităţile președinţiei ungare a UE
Ministrul de Externe, János Martonyi, a prezentat priorităţile președinţiei ungare a UE

Ministrul de Externe de la Budapesta, Janos Martonyi, a afirmat luni că Preşedinţia ungară a Uniunii Europene va face tot posibilul pentru integrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, în pofida opoziţiei Franţei şi Germaniei.

"Există o prioritate. Şi aceasta este extinderea zonei Schengen la Bulgaria şi România", a declarat într-o conferinţă de presă Martonyi, citat de AFP.

Conferinţa a avut loc la Paris, unde Martonyi a venit pentru a a prezida o ceremonie de început a preşedinţiei ungare, în prezenţa ministrului francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez.

"Este o situaţie care necesită supleţe, abilitate diplomatică din partea preşedinţiei" ungare a UE, a recunoscut Martonyi, dând asigurări că va depune eforturi pentru a găsi un compromis.

Ministrul a precizat că, potrivit Comisiei Europene, România îndeplineşte condiţiile pentru aderarea la Schengen, însă rămân "încă unele probleme" pentru Bulgaria.

"Dacă sunt îndeplinite criteriile de aderare, este clar: trebuie mers înainte", a adăugat el, precizând că intenţionează să abordeze problema cu colegii săi francez şi german.

"Noi menţinem această prioritate, deoarece le-am promis prietenilor noştri bulgari şi români", a subliniat el.

Mai mulţi diplomaţi europeni au declarat vineri, la Bruxelles, că România şi Bulgaria nu se vor integra în spaţiul Schengen la sfârşitul lui martie, aşa cum sperau liderii lor, deoarece raportul de evaluare privind controlul frontierelor bulgare este "negativ". Vezi aici detalii.

Franţa şi Germania consideră prematură intrarea României şi Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie a persoanelor, vrând garanţii că aceste două state "au pus capăt corupţiei, criminalităţii organizate şi că frontierele lor vor fi bine păzite", a explicat recent Laurent Wauquiez.

Spaţiul Schengen  include 25 de state membre şi alte trei din afara UE, Elveţia, Norvegia şi Islanda, şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber, fără a prezenta paşapoartele.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite