Premierul croat şi-a anunţat demisia. Unul dintre motive este diferendul cu Slovenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul croat şi-a anunţat demisia. Unul dintre motive este diferendul cu Slovenia
Premierul croat şi-a anunţat demisia. Unul dintre motive este diferendul cu Slovenia

Premierul croat Ivo Sanader a anunţat miercuri că demisionează şi că se va retrage din viaţa politică, după ce presa făcuse speculaţii pe această temă, informează Reuters.

"Am decis să mă retrag din politică şi nu voi candida la funcţia de preşedinte", a spus el, într-o conferinţă de presă.

El mai avea doi ani de mandat.

Sanader, în vârstă de 56 de ani, s-a retras şi de la preşedinţia partidului conservator HDZ. El a adus formaţiunea la putere în 2003, când a devenit premier pentru prima dată. A fost reales la conducerea guvernului pentru un mandat de patru ani, după alegerile din 2007.

Sub mandatul său, în 2005, Croaţia a început negocierile de aderare la UE.

Potrivit AFP, Sanader a prezentat un bilanţ pozitiv al activităţii sale la conducerea guvernului. "Plec mulţumit, pentru că obiectivele strategice ale Croaţiei au fost atinse. Ne aflăm în pragul intrării în UE, mai este necesară doar o decizie politică şi vom încheia negocierile în trei luni", a subliniat el.

Însă negocierile sunt blocate de Slovenia din decembrie, din cauza unui diferend frontalier bilateral. Sanader a mărturist că această situaţie a contribuit la decizia sa.

"UE şi proiectul de integrare europeană nu au nicio şansă, dacă se acceptă principiul şantajului (sloven) ca unul dintre principiile de funcţionare în cadrul UE", a declarat el, deplângând o anumită toleranţă a Bruxelles-ului faţă de Slovenia.

"În viaţă există momente pentru noi începuturi. Mi-am făcuit datoria, las locul altora", a conchis Sanader, care a refuzat să spună ce va face.

Presa locală afirmase că Ivo Sanader ar putea demisiona, pentru a candida la funcţia de preşedinte, potrivit NewsIn. Alegerile prezidenţiale vor avea loc la începutul lui 2010.

Cotidianul Jutarnji List scrisese în ediţia online că Sanader se va retrage din toate funcţiile, inclusiv cea de lider al partidului conservator la putere, HDZ. De asemenea, afirma că Sanader i-ar fi propus adjunctului său, Jadranka Kosor, să preia funcţia de premier.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite