Consulul finlandez din Sankt Petersburg, persona non grata în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consulul finlandez Simo Pietilainen din Sankt-Petersburg a fost numit luni persona non grata, pentru că scos un copil din Rusia şi l-a dus în Finlanda, potrivit MAE rus, citat de NewsIn.

"La 8 iunie, ambasadorul Finlandei în Rusia a fost chemat la Ministerul rus de Externe. El a fost informat că Simo Pietilainen, consul al Finlandei în Sankt-Petersburg, care l-a scos ilegal din Rusia pe cetăţeanul finlandez Paavo Salonen şi pe copilului acestuia Anton Salonen, care avea şi cetăţenie rusă, a fost declarat persona non grata, pentru că a încălcat legea Federaţiei Ruse şi Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice şi consulare", se arată în comunicatul MAE rus.

Săptămâna trecută, la 3 iunie, premierul rus Vladimir Putin a făcut o vizită în Finlanda, unde a declarat că acţiunile consulului Finlandei la Sankt-Petersburg, care a scos din Rusia un cetăţean finlandez şi pe copilul său de 6 ani în portbagajul unei maşini, subminează încrederea dintre cele două ţări. El a adăugat că locul unor astfel de persoane nu este în serviciul diplomatic, ci în biserică, potrivit RIA Novosti.

În aprilie, Anton Salonen a fost dus în Finlanda de către tatăl său Paavo Salonen, fiind ajutat de diplomatul finlandez Simo Pietilainen, fără consimţământul mamei copilului, cetăţean rus.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite