Partidul lui Matti Vanhanen, cel mai sexy finlandez, i-a bătut pe conservatori în legislative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul de Centru, condus de premierul Matti Vanhanen, a câştigat alegerile legislative organizate duminică în Finlanda, la mică distanţă de conservatori, potrivit rezultatelor oficiale.

Partidul de Centru, condus de premierul Matti Vanhanen, a câştigat alegerile legislative organizate duminică în Finlanda, la mică distanţă de conservatori, potrivit rezultatelor oficiale. Partidul de Centru a obţinut 23,1% din voturi, ceea ce îi asigură 51 din totalul de 200 de locuri în parlamentul monocameral din Finlanda.

Partidul de Coaliţie Naţională, de orientare conservatoare, a fost votat de 22,3% din alegători şi va fi reprezentat de 50 de parlamentari. Partidul Social-Democrat (SDP) a suferit o înfrângere zdrobitoare, obţinând 21,4% din sufragii, adică 45 de fotolii parlamentare. Începând din 1962, această formaţiune politică a câştigat sau a ocupat locul doi la fiecare scrutin. Partidul de Centru şi social-democraţii au format, alături de Partidul Suedofon, majoritatea de centru-stânga, aflată la putere din 2003. Acum, potrivit estimărilor, Partidul lui Vanhanen trebuie să se alieze cu Partidul de Coaliţie Naţională pentru a forma un guvern. Negocierile pentru formarea unei coaliţii se anunţă lungi şi dificile. Ieri, premierul a început convorbirile cu liderul Coaliţiei Naţionale, Jyrki Katainen.

Cel mai popular premier din istoria Finlandei

În vârstă de 51 de ani, Matti Vanhanen, licenţiat în ştiinţe politice şi fost jurnalist, a ajuns cel mai popular prim-ministru din istoria Finlandei, în pofida timidităţii sale şi a faptului că a venit în fruntea guvernului aproape din întâmplare, în anul 2003, în urma demisiei lui Anneli Jäätteenmäki, la doar 73 de zile după preluarea funcţiei, din cauza faptului că s-a dovedit că a utilizat metode nelegale în timpul campaniei electorale. Puţini au fost în acel moment observatorii politici care au apreciat că el dispune de calităţile necesare pentru a conduce guvernul, dar, foarte repede, Matti Vanhanen a surprins prin stilul său de lucru simplu şi direct, precum şi prin umorul său. El s-a declarat mai puţin intelectual, afirmând că nu-i place nimic mai mult decât să taie lemne şi să meşterească prin casă. Acest lungan de 1,97 metri este preferatul femeilor, care în 2005 l-au ales drept ''finlandezul cel mai sexy al anului ''. Pasionat de arhitectură şi istorie, Vanhanen este divorţat şi are doi copii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite