Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin, a semnat luni decretul de dizolvare a Parlamentului şi a convocat alegeri anticipate pentru 29 iulie, transmite Reuters.

Faptul că noul scrutin va avea loc într-o zi lucrătoare nu contravine legislaţiei în vigoare, deoarece Codul Electoral prevede că alegerile pot fi organizate "duminică sau în oricare altă zi indicată în actul de stabilire a alegerilor, pe întreg teritoriul ţării", dă asigurări Omega, subliniind că aceasta este, totuşi, o premieră în istoria Republicii Moldova.

Semnarea decretului a intervenit după ce Parlamentul a avut luni o ultimă şedinţă, în care majoritatea comunistă a redus pragul electoral de la 6 la 5%, a împuternicit Guvernul cu dreptul de a emite ordonanţe de urgenţă şi a redus termenele necesare procedurii de falimentare a băncilor. O altă modificare spune că, dacă prezenţa la vot este sub o treime, alegerile repetate sunt validare indiferent de numărul de cetăţeni prezentaţi la urne.

Preşedintele Voronin a dizolvat Legislativul, după ce opoziţia liberală a refuzat de două ori consecutiv să voteze un şef de stat comunist, ceea ce ar fi asigurat stabilitatea la guvernare pentru următorii patru ani pentru majoritatea comunistă, care deţine 60 din cele 101 mandate. Opoziţia a declarat că un număr atât de mare de mandate a fost acumulat prin fraudarea masivă a scrutinului din 5 aprilie şi speră ca alegerile anticipate, organizate fără fraudă, să schimbe raportul de forţe să favoarea partidelor democratice.

Popularitatea Partidului Comuniştilor va fi în scădere în perioada următoare

Chiar dacă legislaţia moldoveană interzice modificarea Codului Electoral cu şase luni înaintea scrutinului, vicepreşedintele Parlamentului, deputatul comunist Vladimir Ţurcan, a declarat pentru NewsIn că modificările au fost operate la sugestia raportoarei pentru Republica Moldova, Josette Durrieu, după întrevederea avută la începutul acestei săptămâni. “Josette Durrieu ne-a spus la ultima întâlnire că, în unele cazuri, valorile democratice şi stabilitatea politică pot fi mai presus decât legislaţia”, a declarat Ţurcan.

Experţii în materie de alegeri au semnalat faptul că există riscul nevalidării acestor alegeri, din cauza prezenţei mici la urne şi repetării scrutinului în toamnă. Aceiaşi experţi constată de asemenea că popularitatea Partidului Comuniştilor va fi în scădere în perioada următoare, inclusiv din cauza crizei economice care ar putea duce la neachitarea pensiilor şi salariilor şi la disponibilizări masive, motiv pentru care comuniştii ar fi interesaţi să desfăşoare alegerile cât mai repede.

Marian Lupu a criticat dur PCRM pentru lipsă de transparenţă, manipulare şi radicalizarea societăţii

Declinul de imagine al comuniştilor ar mai fi agravat şi de recenta plecare din partid a fostului preşedinte de Parlament, Marian Lupu, care a criticat dur PCRM pentru lipsă de transparenţă, manipulare şi radicalizarea societăţii. Lupu şi-a declarat intenţia de a-şi continua cariera politică şi a primit oferta de a prelua conducerea Partidului Democrat din Moldova, preşedintele căruia este în prezent Dumitru Diacov, şi care la alegerele din 5 aprilie a acumulat 2,97 la sută.

Modificarea la Codul Electoral a fost criticată atât de opoziţie, cât şi de experţii de la Chişinău.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite